bancruta definitie

2 intrări

25 definiții pentru bancruta

bancrutá vi [At: DA / V: (reg) -cro- / Pzi: ~téz / E: ger Banknottieren] A da faliment.
bancrútă sf [At: MAIORESCU, D. I, 488 / V: (reg) crot sn, (înv) -cărú- / Pl: ~te / E: fr banqueroute] 1 Faliment (însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor) prin proasta administrare sau prin operațiuni frauduloase. 2 (Îs) -simplă Bancrută (1) pricinuită de proasta gestiune și considerată ca delict. 3 (Îs) - frauduloasă Bancrută (1) pricinuită de fraudă și considerată drept crimă.
BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. (Rar.) A da faliment. – Din germ. bankrottieren.
BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. Situație de insolvabilitate a unei firme (întreprinderi); faliment al unei firme vinovată de agravarea situației creditorilor săi; crah. – Din fr. banqueroute.
BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.
BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. Faliment însoțit de nereguli financiare făcute în dauna creditorilor; crah. – Din fr. banqueroute.
BANCRÚTĂ, (rar) bancrute, s. f. (În orînduirea capitalistă) Situația unui comerciant falit, care s-a făcur vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna* creditorilor. Bancruta este o infracțiune penală. Bancrută frauduloasă.
BANCRÚTĂ, bancrute, s. f. (În orânduirea capitalistă) Situație a unui comerciant falit, care s-a făcut vinovat de rea administrație sau de fraudă în dauna creditorilor. – Fr. banqueroute.
bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză
bancrútă s. f., g.-d. art. bancrútei; pl. bancrúte
bancrutá vb. (sil. mf. banc-), ind. prez. 1 sg. bancrutéz, 3 sg. și pl. bancruteáză
bancrútă s. f. (sil. mf. banc-), pl. bancrúte
BANCRUTÁ vb. v. falimenta.
BANCRÚTĂ s. v. faliment.
BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren].
BANCRÚTĂ s.f. Situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. [< fr. banqueroute, cf. germ. Bankrott, it. bancarotta < banco – bancă, rotto – rupt].
BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. (< germ. bankrottieren)
BANCRÚTĂ s. f. situație a unui comerciant falit, vinovat de rea administrare sau de fraudă; faliment. (< fr. banqueroute, it. bancarotta)
A BANCRUTÁ ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment. [Sil. banc-ru-] /<germ. bankrottieren
BANCRÚTĂ ~e f. ec. Stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele; faliment. ~ simplă. ◊ ~ frauduloasă bancrută datorată unei gestionări incorecte. [Sil. banc-ru-] /<fr. banqueroute, germ. Bankrotte
bancrutà v. a face bancrută, a da faliment.
bancrută f. faliment (= fr. banqueroute).
*bancrútă f., pl. e (fr. banqueroute, d. it. bancarotti, „bancă ruptă”, faliment). Faliment.
BANCRUTA vb. (FIN.) (înv.) a mofluza. (Negustorul a ~.)
BANCRU s. (FIN.) crah, faliment, (înv. și reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlîc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ unei mari întreprinderi capitaliste.)

bancruta dex

Intrare: bancrută
bancrută substantiv feminin
  • silabisire: banc-
Intrare: bancruta
bancruta verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: banc-