banát sn [At: BĂLCESCU, M. V. 593 / V: bă- / E: lat banatus] 1-2 (Provincie sau) ținut administrat de un ban1 (1). 3 Dans țărănesc asemănător cu brâul. 4 Melodie după care se execută acest dans. 5 (Rar) Bănie (2).

bănát2 sn vz banat

bănát1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 88728 / Pl: ~e, -uri / E: mg bánat] (Reg) 1-2 Stare de (durere sufletească și) căință. 3 (Îe) A fi (sau a trage) (cu) ~ A regreta. 4 Supărare. 5-6 (Frp; îe) A nu-i fi cuiva cu ~ A nu lua în nume de rău (rugămintea sau) întrebarea cuiva. 7 Luare în nume de rău. 8 Mânie. 9 Necaz. 10 Ciudă. 11 Învinuire. 12 Bănuială.

BANÁT, banate, s. n. 1. Provincie sau ținut administrat de un ban2. 2. Dregătoria de ban2. – Ban2 + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.

BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat = (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Ban2 + suf. -at. Cf. lat. med. banatus.

BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, de jale, de tristețe, de părere de rău. 2. Supărare, necaz, ciudă. ◊ Expr. A nu-i fi cuiva cu bănat= (ca formulă de politețe) a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș, imputare. – Din magh. bánat.

BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Transilv., Mold., Bucov.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale, mîhnire; părere de rău. Nu te da bănatului Ca iarba tăiatului, Nu-ți vinde necazului Florile obrazului. TOMA, C. V. 386. Mereu se depărta de sat Bătrînul, slab, cu ochii plini De lacrimi și bănat. COȘBUC, P. I 233. N-am dus și nu duc destul bănat după cei trei [copii]? Acum te mai prăpădești și tu prin cea săcreată de lume! RETEGANUL, P. V 28. Lîngă munte Este-o punte, Și la capătul punții Scrisu-i dorul mîndruții; La capătul celălalt, Scrisu-i și-al badei bănat, Că s-a dus și m-a lăsat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 161. ◊ Expr. A-i fi bănat = a-i fi jale, a-i părea rău. Mi-ar fi, nu mi-ar fi bănat, Daca s-ar fi măritat De aci al treile sat; Dar ea s-a făcut mireasă De la noi a treia casă. ALECSANDRI, P. P. 303. 2. Supărare, mînie, necaz, ciudă, pică. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat De te rîd prin sat, Și porți jale-amară De te rid prin țară! COȘBUC, P. II 145. ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cu bănat = a nu lua rugămintea (sau întrebarea) cuiva în nume de rău. Într-un tîrziu... a-ntrebat, Privind așa pe deal, răzleț: Departe-i pînă-n sat? Să nu vă fie cu bănat: întreb, că sînt drumeț. COȘBUC, P. I 228. Mă rog, să nu fie cu bănat, dar ia spune-mi cum te cheamă. SBIERA, P. 193. Nu-ți fie cu bănat, om bun, că am șuguit și eu! CREANGĂ, P. 127. Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! Și de n-o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat. EMINESCU, O. I 146. 3. Învinuire, reproș, imputare; mustrare, înfruntare. Mai pune la socoteală că și Trăsnea era înaintat în vîrstă, bucher de frunte și timp în felul său; că profesorul... zicea: «Luați de ici pînă ici...». Și poate că nu veți aduce bănat nici gramaticului, nici profesorului, nici lui Trăsnea, ci întîmplării, care a făcut pe oameni așa cum sînt. CREANGĂ,89. Aceste bănaturi ți le scriu din toată durerea.inimii, doresc ca ele să fie nemeritate. KOGĂLNICEANU, S. 218. [Mîndra] ți-o trimite, bade, carte, Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 135. 4. Bănuială, prepus. Ar trebui să mă ceri la mama, atunci ai putea veni cît de des; și ea n-ar avea nimic de bănuit. – Despre bănat nu mi-i teamă, dar, vezi, n-am vreme să mă ocup cu astfel de lucruri. CONTEMPORANUL, VII 499.- Pl. și: (rar, 1) bănate (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313).

BANÁT, banate, s. n. Provincie sau ținut administrat de un ban2. – Din ban2.

BĂNÁT, (3) bănaturi, s. n. (Reg.) 1. Stare de durere sufletească, tristețe, jale; părere de rău. Cu ochii plini De lacrimi și bănat (COȘBUC). 2. Supărare, necaz, ciudă. Nu știu ce-i cu tine, Că tot porți bănat (COȘBUC). ◊ Expr. (Ca formulă de politețe) A nu-i fi cuiva cu bănat = a nu lua în nume de rău rugămintea sau întrebarea cuiva. 3. Învinuire, reproș; mustrare. Poate că nu veți aduce bănat... profesorului (CREANGĂ). 4. Bănuială. – Magh. bánat.

Banát (nume de loc) s. propriu

banát (ținut, dregătorie) s. n., pl. banáte

bănát (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) (reg.) s. n., (bănuieli, reproșuri) pl. bănáturi

banát (ținut, dregătorie) s. n., pl. banáte

bănát (mâhnire, ciudă, bănuială, reproș) s. n., (reproșuri) pl. bănáturi

BĂNÁT s. v. admonestare, amărăciune, bănuială, ceartă, certare, ciocul-cucoarei, ciudă, dojană, dojenire, gelozie, imputare, imputație, invidie, întristare, învinuire, mâhnire, morală, mustrare, necaz, neîncredere, observație, pică, pizmă, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, pornire, priboi, ranchiună, reproș, supărare, suspiciune, tristețe, vină.

RISLING DE BANÁT s. (BOT.) (pop.) creață.

bănát (bănáturi), s. n. – 1. Necaz, supărare, amărăciune. – 2. Ciudă, pizmă. – 3. Bănuială. Mag. bánat (Gáldi, Dict., 103), cf. bănui.

BĂNÁT ~uri n. pop. Dispoziție rea; indispoziție; supărare. * A nu-i fi (cuiva) cu ~ a nu-i fi (cuiva) cu supărare; a nu lua în nume de rău. /<ung. bánat

banat n. 1. dregătoria de Ban; 2. rangul de Ban in ierarhia boierească; 3. țara sau ținutul guvernat de un Ban. ║ a. se zice de o varietate de grâu (originar din Banat), cu bobul mare și spicul mustăcios: banat albineț și roșiatic.

Banat n. 1. Banatul Severinului, coprindea ținutul Mehadiei și Almașul din Temișana, administrat până la 1600 de un Ban; 2. Banatul Craiovei, partea Țării-Românești de dincolo de Olt, guvernată mai înainte de un Ban; 3. Banatul Temișoarei, fostă provincie a Austro-Ungariei între Mureș și Tisa cu 1.431.833 loc. (dintre cari peste 800.000 Români); 4. altă fostă provincie a Austro-Ungariei, coprinzând Croația și Sclavonia (Bănățean). Adunarea națională din Alba-Iulia (1 Dec. 1918) a proclamat unirea Banatului cu România. Tractatul din Versailles (1919) a dispus ca Banatul Temișoarei să fie anexat României, iar cel croato-slavon Iugo-Slaviei. Banatul coprinde azi 3 județe.

bănat n. Mold. Tr. necaz, supărare: și de n’o fi cu bănat, Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM. [Ung. BÁNAT].

banát n., pl., e (d. ban 1). Ținutu guvernat de un ban: banatu Timișoareĭ, al Craiovei. Adj. Grîŭ banat, un fel de grîŭ cu spicu mai lung și cu boabele maĭ marĭ (originar din Banat). V. bănie.

bánăt v. panăt.

bănát n., pl. urĭ (ung. bánat). Trans. Mold. Necaz, mîhnire, căință. Dor, jale. Mînie, supărare. Să nu-ți fie cu bănat, să nu te superi bănuĭnd ceva. A avea bănat pe cineva, asupra luĭ, a avea necaz pe el. A aduce bănat cuĭva, a-l mustra. Bănuĭală, prepus.

bănat s. v. ADMONESTARE. AMĂRĂCIUNE BĂNUIALĂ. CEARTĂ. CERTARE. CIOCUL-CUCOAREI. CIUDĂ. DOJANĂ. DOJENIRE. GELOZIE. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. INVIDIE. ÎNTRISTARE. ÎNVINUIRE. MÎHNIRE. MORALĂ. MUSTRARE. NECAZ. NEÎNCREDERE. OBSERVAȚIE. PICĂ. PIZMĂ. PLISCUL-COCORULUI. PLISCUL-CUCOAREI. PORNIRE. PRIBOI. RANCHIUNĂ. REPROȘ. SUPĂRARE. SUSPICIUNE. TRISTEȚE. VINĂ.

RISLING DE BANAT s. (BOT.) (pop.) creață.

bănát, bănaturi, s.n. – (reg.) Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legănat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar, 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire” (Galdi, cf. DER; MDA).

banát1, -uri, s.n. – Necaz, supărare, mâhnire: „Să n-am prunc de legânat / Mi-aș trăi tot cu bănat” (Calendar 1980: 17). – Din magh. bánat „tristețe, mâhnire”.

Banat2 – Regiune, ținut în vestul României: „Eu să n-am de legănat / Trece-aș dealu în Banat” (Calendar 1980: 17). Moroșenii peregrinau pe timpul verii, la câmpie, în Banat, unde lucrau până toamna, când se întorceau acasă cu bucate. – Din ban „rang boieresc; guvernator”, cf. lat. med. banatus.

BANAT, veche prov. istorică, situată între Carpații Meridionali, Dunăre, Tisa și Mureș. Locuită în antic. de geto-daci, a fost cucerită de romani la începutul sec. 2 și inclusă în prov. Dacia. În sec. 9-11 este menționată existența în aceste părți a formațiunilor politice românești conduse de Glad și apoi de Ahtum. În sec. 14-15 aici au fost constituite numeroase districte românești. În sec. 16, parte de V a fost ocupată de turci și transformată în eialet (cu centrul la Timișoara). Ocupat de austrieci. Pacea de la Passarowitz (iul. 1718) a consfințit pe plan diplomatic stăpînirea Habsburgilor asupra B. Colonizat în sec. 18 cu numeroase familii de șvabi. În timpul Revoluției din 1848-1849, românii din B. au cucerit în adunările de la Lugoj și Timișoara recunoașterea egalității lor în drepturi cu celelalte naționalități. În condițiile destrămării Imp. Austro-Ungar, în 1918, cea mai mare parte a B., cu o populație majoritar românească s-a unit cu România, iar o parte, a intrat în componența Iugoslaviei.

BANATUL SEVERINULUI (BANATUL DE SEVERIN), unitate militar-administrativă constituită în 1230; cuprindea S Banatului, regiunea Severinului și o mică parte din V Olteniei, cu centrul în cetatea Severinului; conducătorul purta titlul de ban2. Feud al domnilor Țării Românești, începînd din vremea lui Basarab I; o mare parte din B.S. a căzut, în sec. 16, sub dominație turcească.

BANATULUI, M-ții ~, ramură a Carpaților Occidentali, care cuprinde M-ții Dognecea, Semenic, Anina, Almăj și Locvei, precum și depr. Caraș-Ezeriș, Almăjului și Oraviței.

PIEMONTURILE VESTICE (BANATO-CRIȘENE) v. Dealurile sau Piemonturile Vestice.

Băn/a, -aru, -at, -ățoiu, -au v. Ban I 3, 13, 18, 19.

a-i fi cu bănat expr. (reg.) a se supăra; a se simți jignit / ofensat.