balivérnă sf [At: CARAGIALE, M. 65 / Pl: ~ne / E: fr baliverne] (Fam; mpl) Palavră.

BALIVÉRNĂ, baliverne, s. f. Vorbă lipsită de importanță sau născocită; palavră, vorbă de clacă. – Din fr. baliverne.

BALIVÉRNĂ, baliverne, s. f. Vorbă lipsită de importantă sau născocită; palavră, vorbă de clacă. – Din fr. baliverne.

BALIVÉRNĂ, baliverne, s. f. (De obicei la pl.) Vorbe de clacă; palavre, născociri, scornituri. V. fleacuri, mofturi. Bade Haralambie... cui debitezi dumneata asemenea baliverne? SADOVEANU, N. F. 181. Ei, cum îți vine dumitale să crezi asemenea baliverne? CARAGIALE, O. II 205.

BALIVÉRNĂ, baliverne, s. f. Vorbă de clacă; palavră, născocire. – Fr. baliverne.

balivérnă s. f., g.-d. art. balivérnei; pl. balivérne

balivérnă s. f., g.-d. art. balivérnei; pl. balivérne

BALIVÉRNĂ s. v. fleac, invenție, minciună, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, nimic, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură.

BALIVÉRNĂ s. f. vorbă goală, lipsită de importanță sau nesocotită; palavră. (< fr. baliverne)

BALIVÉRNĂ ~e f. Vorbă goală; afirmație neserioasă; brașoavă; palavră. A spune ~e. /<fr. baliverne

balivernă s. v. FLEAC. INVENȚIE. MINCIUNĂ. NĂSCOCEALĂ. NĂSCOCIRE. NĂSCOCITURĂ. NEADEVĂR. NIMIC. PALAVRĂ. PLĂSMUIRE. POVESTE. SCORNEALĂ. SCORNIRE. SCORNITURĂ.