balet definitie

18 definiții pentru balet

balét sn [At: MAIORESCU, CR. I, 328 / Pl: ~e și (rar) ~uri / E: fr ballet, it balleto] 1 Dans artistic figurativ, executat de una sau mai multe persoane, după o compoziție muzicală. 2 Spectacol format din balete (1). 3 Ansamblu de balerini și balerine.
BALÉT, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat după o compoziție muzicală. ◊ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. ♦ Compoziție muzicală scrisă pentru asemenea dansuri. 2. Ansamblu, trupă de balerini și balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
BALÉT, balete, s. n. 1. Dans artistic figurativ executat după o compoziție muzicală. ♦ Corp de balet v. corp. ♦ Spectacol format din asemenea dansuri. 2. Ansamblu de balerini și balerine. – Din fr. ballet, it. balletto.
BALÉT, balete, s. n. 1. Gen de dans artistic cu figuri executate după o compoziție muzicală anume întocmită. De evidențiat este fantezia creatoare, priceperea cu care maestrul de balet... bazîndu-se pe cunoașterea elementelor tradiționale ale damului popular, a creat dansuri noi, complexe, cu imagini legate de munca și lupta actuală a poporului nostru. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 346, 3 /I. Într-altă sală... două profesoare tinere predau cursuri de balet. SAHIA, U.R.S.S. 129. ♦ Compoziție muzicală,, scrisă pentru acest gen de dans. Baletul «Lacul lebedelor» de Ceaikovski. 2. Ansamblu, trupă de baletiști și baletiste. Baletul Operei de Stat din București. 3. Reprezentație teatrală constînd din dansuri și mișcări mimice însoțite de muzică. Baletul «Harap-Alb».
BALÉT, balete, s. n. 1. Gen de dans artistic cu figuri executate după o compoziție muzicală anume întocmită sau adaptată. ♦ Reprezentație teatrală constând din dansuri și mișcări mimice însoțite de muzică. ♦ Compoziție muzicală scrisă pentru astfel de reprezentații. 2. Ansamblu, trupă de baletiști și baletiste. – Fr. ballet (it. balletto).
balét s. n., pl. baléte
balét s. n., pl. baléte
BALÉT s.n. 1. Dans artistic ale cărui figuri reprezintă un anumit subiect, executat de una sau de mai multe persoane după o muzică anume compusă. ◊ Maestru de balet = conducător și regizor al unui spectacol de balet. ♦ Compoziție muzicală după care se execută acest gen de dans. 2. Ansamblu de baletiști și de baletiste. 3. Reprezentație compusă din dansuri și din pantomime interpretate pe muzică. [Pl. -te, -turi. / < fr. ballet, it. balleto].
BALÉT s. n. 1. gen de spectacol alcătuit din dans, muzică și (uneori) pantomimă; dans artistic cu figuri pe o temă dată; compoziția muzicală corespunzătoare. 2. ansamblu de balerini și balerine. (< fr. ballet, it. balletto)
BALÉT ~e n. 1) Gen de dans artistic, constând din figuri executate de una sau mai multe persoane după o anumită compoziție muzicală. 2) Compoziție muzicală după care se execută aceste dansuri. 3) Spectacol teatral, constând din asemenea dansuri. 4) Ansamblu de balerini și balerine. /<fr. ballet, it. balletto
balet n. 1. joc teatral executat de mai multe persoane; 2. piesă de teatru cu jocuri și pantomime.
*balét n., pl. e (fr. ballet, d. it. balleto, dim. d. ballo, bal). Dans teatral executat de mai multe persoane. Piesă teatrală cu jocurĭ și pantomime.
film-balét s. n. Balet filmat ◊ „Filmul-balet «Carmen» cu M.P. în coregrafia cubanezului A. A.R.lit. 20 XI 69 p. 27. ◊ „După o seamă de reușite la televiziune, în primul rând cu un balet «Masa tăcerii» pe muzică de M. L., apoi cu un film-balet «tv» pe muzică de Bécaud, a scris și înscenat partitura coregrafică a unei piese de Stravinski.” Săpt. 4 XII 70 p. 3; v. și I.B. 12 I 76 p. 6 (din film + balet)
balet (< fr. ballet, it. balletto, de la ballo, dans), reprezentație teatral-muzicală bazată pe dans* și (uneori) pantomimă, cu argument literar (libret*), sprijinită cel mai adesea pe muzică (uneori se folosesc și texte diverse) special compusă sau pe colaje din compoziții destinate inițial execuției în concert (1) sau din efecte sonore diverse (b. contemporane). Ca și opera*, b. a râvnit la începuturile sale să reînvie marea tradiție a spectacolului total, sincretic*, din antichitatea elină [v. tragedie (1)]. B. a luat naștere în Franța, ca b. de curte (practicat, prin îngemănarea muzicii vocale sau instr. – mai târziu cu precădere – cu dansul, în cadrul ritualurilor și serbărilor regale), evoluând către spectacolul organizat după modelul italienizat (Ballet comique de la reine, 1581, socotit ca prima lucrare în gen). Treptat, b. a asimilat diverse forme și maniere de dans, cunoscând o epocă de înflorire în timpul lui Lully (care a utilizat subiecte din Molière), autor de „comedii-balete” și „opere-balete” (Triomphe de l’Amour, 1681), în care apar pentru prima oară dansatori profesioniști, formați la Academia regală de dans, creată în 1661. Apar creatorii de coregrafii*, proveniți dintre dansatori, unii fiind preocupați de sisteme de notație sau de aspectele teoretice ale dansului și b. (Jean Georges Noverre, 1727-1810, autor al celebrelor Scrisori despre dans și balete, trad. rom.). Alți dansatori și autori de coregrafii de mare răsunet au fost Taglioni Filippo T., 1777-1871, Maria T., 1804-1884, Paolo T., 1808-1884, Vestris Gaetano V., 1729-1808, Auguste V., 1760-1842). B. romantic, ilustrat de Giselle (1841), muzica de Adolphe Adam, Silfida (1832) și multe altele, va culmina prin activitatea lui Marius Petipa (1818-1910), colaborator al lui Ceaikovski. Tradiția academică, fondată de Carlo Blasis (1795-1878) și Auguste Bournonville (1805-1879), împreună cu b. romantic vor cunoaște un impas din a cărui ieșire se impun creațiile moderne, îndeosebi ale coregrafilor „Baletelor ruse*” (1909-1929) ale lui Serghei Diaghilev (1872-1929), George Balanchine (1904-1983), Mihail Fokine (1880-1942, reformator cu puternică personalitate – Moartea lebedei, Chopiniana, Pasărea de foc, Petrușca, Daphnis și Chloé ș.a.), Serge Lifar (1905, numeroase coregrafii îndeosebi la Opera din Paris, 11 cărți despre arta dansului), Leonid Massine (1896-1950), Anna Pavlova (1882-1931) ș.a. Printre autorii de b. contemporane, după cel de-al doilea război mondial, cei mai importanți sunt Frederik Ashton, englez (1906-1988), Maurice Béjart, francez (1927-2007), Rudolf von Laban (1879-1958) austriac, autorul unui sistem de notație larg răspândit (Principii ale notării dansului și mișcării, Londra, 1956), Roland Petit, francez (n. 1924), Jerome Robbins, american (1918-1998), Anthony Tudor, englez (1909-1987). Alte personalități ale b. modern sunt: Martha Graham (1894-1991), Nikolais Alwin (1912-1993), Alvin Ailey (1931-1989). ♦ Preocuparea pentru spectacolul coregrafic se situează în cultura națională românească în aceeași perioadă cu primele începuturi ale teatrului liric (vodevil*, operă, operetă*). Abstracție fâcând de unele momente dansante din vodeviluri, sunt de reținut, printre primele lucrări cu profil coregrafic, câteva partituri situate în jurul anului 1840 – Țara dansurilor și Dans de l’auro de I.A. Wachmann, Melodrama după Baletul flăcăilor cu al priculicilor (autor necunoscut). În a doua jumătate a sec. 19 s-au evidențiat trei tipuri principale de lucrări coregrafice: b. romantic, bazat pe numere* autonome (Doamna de aur sau Demonul dansului încins, „Mare balet cu muzică națională” de Ludovic Wiest, scenariu de P. Grădișteanu, Ielele de Fr. Spetrino, libret de Ed. Aslan, Cupidon de Th. Fuchs, libret de Miron Paltin), b. de tip folcloric, axat pe datini populare (Sărbătoarea în sat, „mare b. într-un act”, montat de G. Moceanu pentru Expoziția din Chicago în 1893) și așa-numitul „b. mixtură”, spectacol cu dansuri, cântece și coruri (Patru săbii de C. Dumitrescu). Se adaugă și momente coregrafice cu o anumită autonomie în spectacolele de operă (Petru Rareș de E. Caudella, scena de b. din actul III). Reținem și numele unor coregrafi ai epocii, cum sunt balerina Auguste Maywood și, mai ales, specializat în dansurile românești, George Moceanu. Primele două decenii ale sec. 20 cunosc în general o orientare spre spectacolul coregrafic de tip folcloric (T. Brediceanu, poemul etnografic Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul în port, joc și cântec, 1905; C. Dumitrescu, tabloul coregrafic, Cântecul păstorului, 1903). Evoluția de la primele manifestări coregrafice, cu dansuri răzlețe prezente în suite* și vodeviluri, la spectacolul propriu-zis, demonstrează că b. românesc contemporan are puternice rădăcini în arta națională a sec. 19, aegumentând apariția unor creatori de prestigiu în momentul afirmării școlii componistice în contextul epocii de după primul război mondial. În ordine cronologică, primul b. apărut în acești ani este Ileana Cosânzeana de I.N. Otescu (scris pentru Opera Mare din Paris în 1918, manuscris pierdut). Creația modernă de b. este legată însă de numele lui M. Jora, care enunță și principiile definitorii ale stilului coregrafic românesc: „O artă [...] făurită de dansatori români, pe muzică scrisă de compozitori români, pe subiecte din viața românească, pe mișcări și ritmuri scoase din jocurile caracteristice populare românești” (Timpul, iunie 1937). Într-o perioadă de patru decenii, compozitorul va da publicului o serie de lucrări ce definesc drumul spectacolului de b. românesc de la tabloul coregrafiei (La piața, 1928, premiera la Opera Română din București, 1932), la b. cu acțiune (Demoazela Măriuța, 1940; Curtea veche, 1948), suita coregrafică în stil pop. (Când strugurii se coc, 1953), până la drama coregrafică (Întoarcerea din adâncuri, 1959) și comedia coregrafică (Hanul Dulcineea, 1967). În afara unor partituri de factură romantică, semnate de Nonna Otescu, C. Nottara, M. Andricu, în perioada interbelică se situează încă două importante creații de inspirație folclorică, aparținând lui Z. Vancea (b. pantomimă, Priculiciul, 1933) și P. Constantinescu (poemul etnografic Nunta în Carpați, 1939). Fără îndoială, avântul creației de gen este puternic sprijinit de activitatea unor dansatori și maeștri de b. care se afirmă începând din această perioadă, ca Floria Capsali, Mitiță Dumitrescu și Anton Romanowski, în majoritatea cazurilor semnatari ai coregrafiei și, uneori, ai libretelor respective. În deceniile 6-8, avântul creației coregrafice impune noi autori, precum și o evidentă diversificare a tematicii, stilurilor și concepțiilor dramaturgice. Se remarcă astfel b. inspirate din istorie (drama eroică populară Haiducii de Hilda Jerea, 1956; balada coregrafică Iancu Jianu de M. Chiriac, 1964), din viața poporului (Nunta de D. Popovici, 1975), din basmele naționale (Harap Alb de Alfred Mendelsohn, 1950) sau din literatura și poezia românească (Călin de A. Mendelsohn, 1956; Nastasia de C. Trăilescu, 1965). Ca și în perioada precedentă, un sprijin deosebit vine din partea interpreților (Irinel Liciu, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Petre Ciortea, Francisc Valkay) și maeștrilor coregrafi, ca personalități de prestigiu în acest domeniu afirmându-se Oleg Danovschi, Mercedes Pavelici, Trixi Checais, Gelu Matei, Tilde Urseanu, Vasile Marcu și, din generația tânără, Mihaela Atanasiu, Amatto Checiulescu. De remarcat că, în limbajul coregrafic contemporan, aceștia au avut un aport deosebit prin crearea de versiuni coregrafice unor lucrări simf. de mici proporții, aparținând lui A. Stroe, T. Olah, D. Capoianu, C.D. Georgescu ș.a. obținând rezultate semnificative în direcția modernizării dansului romantic atât din punct de vedere expresiv cât și estetic.
Baletele ruse, denumire a mai multor companii de balet*. Cele mai cunoscute sunt B. din Monte Carlo și, mai ales, B. inițiate în 1909 de Serghei Diaghilev (1872-1929). Animator inteligent, Diaghilev și-a asigurat colaborarea unor coregrafi de prim ordin (M. Fokine, V. Nijinski, L. Massine, B. Nijinska, G. Balanchine), a unor dintre cei mai mari dansatori ai epocii (Karsavina, Pavlova, Markova, Nijinski, Fokine, Lifar) a unor compozitori importanți (Stravinski, Prokofiev, Debussy, Ravel, Satie, Poulenc, Milhaud, Auric), a unor pictori de seamă (Bakst, Derain, Picasso, Braque, Matisse, Gris, Miró). În 20 de ani de activitate, B. au prezentat în premieră numeroase lucrări, jucând un rol esențial în afirmarea baletului modern.
corp de balet, ansamblu (1) de balerini care nu dețin roluri solistice. În timpul baletului* academic era constituit în număr fix de femei și bărbați și servea drept cadru, simetric, pentru evoluțiile solistice. În prezent, prin c. se înțelege, uneori, totalitatea balerinilor dintr-un teatru, indiferent de ierarhia lor.
operă-balet v. balet.
BALETELE RUSE, companie de teatru condusă de Deaghilev. Spectacolele acesteia (care stau la originea baletului modern), inaugurate în 1909, realizează o sinteză a artelor (coregrafie, muzică, pictură). Printre balerinii B.R.: V. Nijinski, A. Pavlova, T. Karsavina, M. Fokin.

balet dex

Intrare: balet
balet substantiv neutru
balet