balcâz definitie

12 definiții pentru balcâz

balcấz, ~ă [At: ALECSANDRI, CONV. LIT. XIX, 494 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Reg) 1-2 smf, a (Om) care este urât (la față și la corp). 3 av (D. privire) Chiorâș.
BALCẤZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform, slut, pocit. – Et. nec.
BALCẤZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform, slut, pocit. – Et. nec.
BALCÎ́Z, -Ă, balcîzi, -e, adj. (Mai ales în Mold.) Urît (la față și la trup), slut, diform. Nic-a lui Costache cel răgușit, balcîz și răutăcios, nu mai avea stăpînire asupra mea. CREANGĂ, A. 7. ◊ (Adverbial) Mii și mii, privindu-mă balcîz, Hohotesc, sluțindu-se de rîs. LESNEA, D. 15.
BALCẤZ, -Ă, balcâzi, -e, adj. (Reg.) Urât, hâd, diform.
balcấz (reg.) adj. m., pl. balcấzi; f. balcấză, pl. balcấze
balcâz adj. m., pl. balcâzi; f. sg. balcâză, pl. balcâze
BALCÂZ adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.
balcîz (balcî́ză), adj. – Umflat, obez. Tc. balik kiz „fată grasă” (Iogu, GS, V, 362). Sînt prin urmare greșite interpretările date de Șeineanu, II, 37 (din tc. balkiz) sau de Lokotsch 203 (din tc. balqis), cuvinte pe care Tagliavini, Arch. rom., XII, 168, nu le-a putut identifica în tc.; de asemenea cea a lui Scriban, bazată pe tc. bal kiz „fată dulce ca mierea”, sau, mai înainte, cea dată de Loebel, plecînd de la ngr. παλαιά Kύζιϰος.
balcâz a. Mold. slut: Costache cel răgușit, balcâz și răutăcios CR. [Origină necunoscută].
balcî́z, -ă adj. (poate d. turc. bal-kyz, fată de mĭere, pin antiteză. După Löbel, turc. balkyz, ar veni d. ngr. Palai i Kýzikos, ruinele vechĭuluĭ Cizic). Fam. Urît: fată balcîză. Cov. S.f. Grăsană, bașoldină.
balcîz adj. v. DIFORM. HIDOS. HÎD. POCIT. SCHIMONOSIT. SLUT. STRÎMB. URÎT.

balcâz dex

Intrare: balcâz
balcâz adjectiv