Dicționare ale limbii române

38 definiții pentru bala

bală4 sf vz bale
bálă3 sf vz bâlie
bálă2 sf vz bal2
bálă1 sf [At: CALENDARIU (1814), 122/5 / Pl: ~le / E: nct] 1 (Îvp) Fiară groaznică. 2 (Reg; îe) A fi altă ~ A avea ceva drăcesc. 3 (Reg; îe) A fugi ca de altă ~ A fugi nebun (de ceva rău). 4 (Reg) Urs fioros.
băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel1 a, bală, bea2 sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4. sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.
bấlă sf vz bâlie
BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.
BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.
BÁLĂ, bale, s. f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. – Et. nec.
BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.
BÁLĂ, bale, s. f. (în superstiții și în basme) Monstru, dihanie, fiară groaznică. V. balaur. Așa îi vorbi... [șoimului] Șarpele, bala pămîntului. TOMA, C. V. 339. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ♦ Fiară sălbatică, dihanie. Trebuie să fie o bală de lup. SADOVEANU, O. V 459.
BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.
BÁLĂ, bale, s. f. Monstru, dihanie; fiară groaznică.
BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).
bálă (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. bálei; pl. bále
băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bắlă, pl. bắle
bálă (monstru) s. f., g.-d. art. bálei; pl. bále
băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle
BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.
BĂLĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.
bálă (bále), s. f. – Pachet, legătură. – Var. bal. Mr. bală. It. balla, de unde și ngr. μπάλα. Var., din fr. balle. Aparține terminologiei comerciale; cf. balot.
bálă (bále), s. f.1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.
BÁLĂ ~e f. folc. Fiară înspăimântătoare; monstru; dihanie. /Orig. nec.
BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu
bală f. 1. fiară înfricoșitoare prin mărimea și sălbăticia ei: bala spurcată de smeu ISP.; 2. femeie desfrânată și murdară. [Singular abstras din bale și numită astfel după gura spumegătoare a fiarei].
bale f. pl. 1. scuipatul ce de sine iese și curge din gură; 2. saliva spumoasă a dobitoacelor. [Plural din *ba = lat. BABA (cf. zale: za)].
băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].
2) bálă f., pl. e (ngr. [d. it.] bállá, balot; fr. balle, minge. V. bal 2, balot). Vechĭ. Balot: o bală de postav (Let. 3, 253).
1) bálă f., pl. e (lat. pop. billa, vită de tras, de unde s’a făcut belă, beală, bală, ca pară, din pĭra). Vest. Rar. Fiară, dihanie, monstru.
băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.
băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.
bă s. v. AMANTĂ. CONCUBINĂ. IUBITĂ. PRIETENĂ.
băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).
băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.
BALA, com. în jud. Mehedinți, în Pod. Mehedinți; 4.660 loc. (1991). Expl. forestiere. Stațiune balneoclimaterică, de importanță locală, cu ape minerale mezotermale, sulfuroase, oligominerale (hipotone).
BĂLA, com. în jud. Mureș; 1.181 loc. (1991). Biserică (sec. 15).
BĂL-A adj. (alb, blond, drag). I. 1. Băl ard. (Paș); – A. (16 A II9). 2. Băla b.(Dm; Ștef; Sd XI 86; Ard II) și Bălă Pisică, b. olt., pren. (AO XV 66); Bălă, loan, olt. (Grd), cf. subst. bălă „drăguță”, „lele” (DLR băl. I 4°). 3. Bălu (Moț; Am 157); -lescu act. II. Din adj. bălan, bălaiu: 1. Bălan Leurdă (Has), pren.; – fam., frecv. (Buc etc). 2. Bălăn/aș (Paș); -escu; -ești s. 3. Bălăn/ică, A. (Ocina); -ici (Sur VIII). Bălai, C., act.; -a f., 1640 (AO VII 34; Sd XVI); Bălae f. (17 A IV 35). 5. Bălăeș, căp., 1708 (BCI VII 26). 6. Bălăiță, fam. Băl cu suf. -ac: Vezi Bălac. III. Cu alte sufixe: 1. Băiat (Hur). 2. Bălău (Gl. Isp III2); + -ca: Bălăuca epitetul Veronicăi Micle; – fam., act.; + -un: Bălăun (Has); + -uț: Bălăuț, (Tec I; Sd XI 54);- Gav. (Sur IV) -ă, mold., act.; Beleuță, N. (Î Div). 3. Bălea (17 B I 310; Paș); – călăraș, 1655 (Sd IV 38); Băl/escu (Has; Hur); -ești, -eni ss.; Bălen (sic) b. (17 B I 310); Băleanu fam. boierească din sec. al XV-lea (Has). 4. Băleș (Dm). 5. Bălici (16 A III 298; 17 A III 146; Sur VIII; Isp II1). Bălică fam. (Brăila) 7. Bălin (Mar; Ștef; Has); – olt. (Sd VI 469; AO XVII 300); -ești s. 8. Băliești s. (Sd XXI), cf. subst. balie. 9. Băli/lă (Has); -ești s. (17 A III 202; Sd XXII). 10. Băliș/or (Cat); -oara t. 11. Băl/oe (17 B II 225); -oiu, Ioan (Î Div); -oiul 1685 (Has); -oaia (Sd XXII). 12. Boloni fam., act. < ard. *Băloniu, prin as. regr. Băloasa t. 14. Băloș (C Bog; 16 A I 56, II 205; Isp III1); -ani s (Tec II); -escul (Dm; Ard I; Ștef); -eni (Isp III1); -ești scris și Bălușești s. (C Bog). 15. Bălucă f. (Paș) „blondă” 10. Bătună, Ioan, act. 17. Băluș (17 B II 429); -a, -ești, -eni ss. (Dm; etc). 18. Băluț/a (Isp III2); -ă (Răc 7); -ă, popa (Î Div); -el, mold. 19. Compuse: Bîldorogești (16 B IV 269) prob. < băl + rus. дopoг „drum alb”.
BÎLA subst. bîlă, bîlie (buruiană). 1. – b. (17 A I 148); – f. (16 A III 42); Bîlă, Ion, act. 2. Bîlea, ard. (Paș).

Bala dex online | sinonim

Bala definitie

Intrare: băl
băl adjectiv
Intrare: bală
bală substantiv feminin
Intrare: bălă
bălă
Intrare: Bala
Bala
Intrare: Bâla
Bâla
Intrare: Băla
Băla
Intrare: bâlă
bâlă