bairác sn [At: (a. 1788) DOC., ap. ȘIO / P: ba-i- / V: (înv) -iar-, (reg) -ier-, -aiac / Pl: ~ace, -uri / E: tc bayrac] 1-2 (Înv) Steag (turcesc) de mătase, purtat înaintea sangiacului și introdus și în armata română. 3 (Înv) Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. 4 (Reg; pex) Steag. 5 (Îrg) Cort cu prăjină înaltă (și probabil cu un steag în vârf), unde se strânge lumea la bâlciuri, să petreacă.

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub același drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un drapel. [Pr.: ba-i-. Pl. și: bairacuri] – Din tc. bayrak.

BAIRÁC, bairace și bairacuri, s. n. (Învechit, în armata turcească și în cea romînească din epoca, fanariotă) 1. Steag de mătase foarte lat. Mai anțărț... și eu am purtat bairacul, și eu am giucat hora unirii, în colț la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. I 238. 2. Unitate militară, mai ales de voluntari, care servea sub același drapel. V. steag (2). Stan al Bratei s-a sculat... Să facă d-un bairac, Să vie la turci de hac. Floricică ș-o lalea, Bairacul cum făcea? Cincizeci voinici că strîngea. TEODORESCU, P. P. 585. – Pronunțat: ba-i-.

BAIRÁC, bairace, s. n. (Înv.) 1. Steag de mătase foarte lat. 2. Unitate militară (de voluntari) care servea sub un singur drapel. [Pr.: ba-i-. – Pl. și: bairacuri] – Tc. bayrak.

bairác (înv.) (ba-i-) s. n., pl. bairáce

bairác s.n. (sil. ba-i-), pl. bairáce / bairácuri

BAIRÁC s. v. steag.

BAIRÁC ~ce n. 1) înv. Drapel de dimensiuni foarte mari, confecționat din mătase. 2) (în Principatele Dunărene) Unitate militară (de voluntari) care servea sub acest drapel. [Sil. bai-rac; Pl. și bairacuri] /<turc. bairak

iurúc-bairác, iurúc-bairáce, s.n. (înv.) steagul alb domnesc ce se purta la paradă, spre a arăta direcția marșului.

bairac n. steag mare, stindard (mai mult ironic): și eu am purtat bairacul AL. [Turc. BAIRAK].

iuruc-bairac n. steag alb domnesc ce se purta odinioară la paradă spre a arăta direcțiunea marșului: steagul cel mare al țării, iuruc-baiuracul FIL. [Turc. IÜRÜK-BAIRAK, stindard de călătorie].

baĭrác n., pl. e și urĭ (turc. [d. pers.] baĭrak) Vechĭ. Steag turcesc de mătase foarte lat care se purta înaintea sangeaculuĭ, iar la noĭ, supt Fanarioțĭ, steag mare deosebit de alem și sangeac. Trupă de voluntari supt steag. Fig. A ridica baĭracu, a te revolta, a-țĭ proclama meritele. A purta baĭracu, a lua parte la o luptă politică. Azĭ. Iron. Steag pus ca să atragă lumea la un loc de petrecere. Local cu asemenea steag. – Și baĭerac.

bairac s. v. STEAG.