baionetă definitie

16 definiții pentru baionetă

baionétă sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 68/27 / P: ba-io- / V: (înv) -ognet sn, (îrg) baghio-, baghiun-, bagio- sf, (reg) -net, -inet sn / Pl: ~te și (înv) -turi / E: fr baïonnette] 1 Armă albă formată dintr-o lamă de oțel ascuțită la un capăt și cu un mâner la celălalt capăt, care se poate fixa la țeava puștii, pentru a servi soldatului la atac Si: (îrg) panganet. 2 (Îs) Atac (sau asalt) la ~ (sau cu -a) Atacul decisiv al infanteriei care întrebuințează baioneta (1). 3 (Fig) Persoană care poartă baionetă (1). 4 (Pex) Armată. 5 (Îs) Îmbinare în ~ îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau o jumătate de cerc.
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă de împuns, în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese (prin introducerea uneia în cealaltă), urmată de deplasarea sau rotirea lor relativă. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă albă în formă de sabie scurtă, care se poate fixa la țeava puștii militare. ◊ Atac (sau asalt) la baionetă = luptă corp la corp. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă a două piese care se fixează una într-alta prin împingere și rotire cu un sfert sau cu o jumătate de cerc. [Pr.: ba-io-] – Din fr. baïonnette.
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Armă constînd dintr-o lamă de oțel cu marginile tăioase și ascuțită la un capăt, iar la celălalt capăt cu un mîner, care se poate fixa la țeava puștii pentru a servi soldatului în lupta corp la corp. Cîțiva ostași cu baionetele la puști coborîră în șlep. DUMITRIU, B. F. 158. Dorobanții... întinseră baionetele spre gloată. PAS, L. I 31. Pe nevăzute, arsura gloanțelor, vîrful baionetelor și tăișul săbiilor ajung pe luptători. ODOBESCU, S. III 601. ◊ Atac (sau asalt) cu baionete (sau la baionetă) = luptă corp la corp dusă în interiorul liniilor inamice asaltate, în care se folosește pușca cu baioneta pusă ca armă de străpungere. (Eliptic) Se aruncaseră asupra turcilor, la baionetă. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ♦ Fig. (La pl.) Cei ce poartă această armă; p. ext. armată, putere armată. Baionetele, oricît de numeroase, n-au apărat niciodată pe regii nemernici de inevitabila răspundere. COCEA, P. 64.
BAIONÉTĂ, baionete, s. f. Lamă de oțel ascuțită la vârf, având un mâner care se poate fixa de țeava puștii. ◊ Atac (sau asalt) cu baioneta (sau la baionetă) = luptă corp la corp, în care se folosește pușca cu baioneta pusă. ♦ Îmbinare în baionetă = îmbinare demontabilă între două piese cilindrice sau plate, care se realizează printr-o mișcare relativă de translație urmată de una de rotație. – Fr. baïonnette.
baionétă s. f., g.-d. art. baionétei; pl. baionéte
baionétă s. f. (sil. -io-), pl. baionéte
BAIONÉTĂ s. (MIL.) (înv. și reg.) panganet, (înv.) spangă, șpanganet. (Atac la ~.)
BAIONÉTĂ s.f. 1. Armă albă cu lama scurtă, tăioasă, ascuțită la vârf și prevăzută la mâner cu un dispozitiv care o poate fixa la țeava puștii, pentru a putea fi folosită în lupta corp la corp. ◊ Asalt (sau atac) cu baioneta sau la baionetă = luptă corp la corp cu baioneta, pusă la pușcă. ♦ (Fig.; la pl.) Purtători ai acestor arme; (p. ext.) armată, trupă, efectiv de soldați. 2. Tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (Tehn.) Sistem de prindere special, rapid, pentru piese metalice mici, pentru tuburi etc. [Pron. ba-io-, pl. -te. / < fr. baionette < Bayonne – oraș în Franța, unde s-ar fi fabricat prima dată această armă].
BAIONÉTĂ s. n. 1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf. 2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze. 3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide. (< fr. baïonnette)
BAIONÉTĂ ~e f. Armă albă ascuțită, care se fixează la țeava puștii și este folosită în luptele corp la corp. [Sil. ba-io-] /<fr. baïonnette
baionetă f. armă ascuțită mobilă care se îmbucă la căpătâiul puștii, înlocuită azi cu sabia-baionetă.
sabie-baionetă f. sabie scurtă ce poate fi îmbucată la capătul puștei.
*baĭonétă f., pl. e (fr. baĭonette d. Bayone, oraș unde a fost fabricată întîĭ). Un fel de pumnal care se pune în vîrfu puștiĭ militare. V. condac.
* sabíe-baĭonétă f., pl. săbiĭ-baĭonete. Tesac care se poate fixa la pușcă și poate fi întrebuințat și ca baĭonetă.
BAIONE s. (MIL.) (înv. și reg.) panganet, (înv.) șpangă, șpanganet. (Atac la ~.)

baionetă dex

Intrare: baionetă
baionetă substantiv feminin
  • silabisire: -io-
Intrare: sabie-baionetă
sabie-baionetă