baiere definitie

26 definiții pentru baiere

báier sn vz baieră
băia1 vt [At: LB / P: bă-ia / V: (reg) bă-, (înv) băi / Pzi: ~iez și bai / E: nct] 1-2 (Îrg) A alăpta și a îngriji un copil (mic). 3 (Trs; Ban) A mângâia un copil, pe obraz. 4 (Sst) A naște.
băia2 v vz băi1
BÁIER s. n. v. baieră.
BÁIERĂ, băieri, s. f. Curea, sfoară, ață etc. cusută sau prinsă de un obiect spre a putea fi transportat, atârnat, strâns etc. ◊ Expr. A strânge băierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea nouă băieri la pungă = a fi zgârcit. A i (se) rupe băierile inimii = a simți (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească. A-și dezlega băierile inimii = a se destăinui. A ofta (sau a striga, a râde) din băierile inimii = a ofta (sau a striga, a râde) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. – Pl. și: baieri.- Var.: (pop.) báier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.
BÁIER s. n. v. baieră.
BÁIER s. n. v. baieră.
BÁIER s. n. v. baieră.
báieră s.f., g.-d. art. băierii / báierei; pl. băieri / báiere
BÁIER s. v. amuletă, fetiș, mănușă, salbă, talisman, toartă.
BÁIERĂ s. cheotoare. (~ la gura cămășii țărănești.)
BÁIERE s. pl. v. adânc, adâncime, afund, fund, măruntaie, profunzime, străfund.
BĂIÁ vb. v. alăpta, alinta, dezmierda, mângâia.
BÁIERĂ băieri f. Sfoară sau curea prinsă la un obiect pentru a-l putea transporta, atârna sau lega. * A i se rupe (cuiva) băierile inimii a avea o mare durere sufletească. A ofta din băierile inimii a ofta foarte tare, adânc. A strânge băierile pungii a face economii (de nevoie). [G.-D. băierii; Sil. ba-ie-; Pl. și baiere] /<lat. bajulus, bajula
báier (ă), báiere, s.n. (f.) (înv.) 1. sfoară, curea 2. salbă (de bani) 3. amuletă, talisman 4. adâncime, fund 5. barieră
băiá, băiéz, vb. I (reg.) 1. a hrăni, a alăpta. 2. a mângâia cu mâna, a alinta. 3. a naște. 4. a face baie.
baier n. 1. împletitură de lână de care se prinde sau se leagă ceva: cămașa țărănească are la guler două baiere; 2. legătură sau nod: baierile pungii; 3. fig. auriculele inimii, măruntaie: mi se rup baierile inimii de milă ISP.; 4. împletituri descântate ce se pun la grumazul copiilor bolnavi: acest copil avea un baier atârnat de gât ISP. [Origină necunoscută].
báĭer n., pl. e (d. lat. bajulus, purtător, hamal. V. baĭeră). Barieră. Bățu care se trece pin toartele unuĭ ciubăr că să-l poți ridica c’o singură mînă. V. părîngă.
băĭá V. băĭez.
băĭéz v. tr. (d. baĭe. V. băĭat). Vechĭ. Îmbăĭez. Ban. Mîngîi, dezmierd.
baier s. v. AMULETĂ. MĂNUȘĂ. SALBĂ. TALISMAN. TOARTĂ.
BAIERĂ s. cheotoare. (~ la gura cămășii țărănești.)
baiere s. pl. v. ADÎNC. ADÎNCIME. AFUND. FUND. MĂRUNTAIE. PROFUNZIME. STRĂFUND.
băia vb. v. ALĂPTA. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.
báier, baiere, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi, 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud, 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco, 1990: 297). – Lat. bajulus, -um „purtător, hamal” (Crețu, Philippide, CDDE, cf. DER; DEX, MDA); „baier e străvechi, specific românesc” (Russu, 1981).
báier, -e, (baer, baior, bair), s.n. – 1. Brâu, cureaua de la tașcă, legătură de desagi (Papahagi 1925). 2. Ață, sfoară de legat cămașa ori sumanul la gât (Bud 1908): „Pă baieru trăistii mele / Scrisu-i numele tău, lele” (Ștețco 1990: 297). – Lat. bajulus „hamal” (Crețu, Philippide, Candrea-Densusianu, DA, DEX); „Baier e străvechi, specific românesc” (Russu 1981).

baiere dex

Intrare: baier
baier
Intrare: baiere
baiere
Intrare: băia
băia verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: băiere
băiere infinitiv lung
Intrare: baieră (pl. baiere)
baieră pl. baiere