baibarác sn [At: URECHE, ap. LET. I, 110/37 / V: (înv) băibăr-, (reg) buibăr-, buibălac / Pl: ~ace / E: tc bai-barak] 1 (Înv) Haină de culoare roșie. 2 (Reg) Haină scurtă (de doc) purtată de țărani.

băibărác sn vz baibarac

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă până la brâu, purtată odinioară la țară. – Din ucr. baĭbarak.

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă până la brâu, purtată odinioară la țară. – Din ucr. baĩbarak.

BAIBARÁC, baibarace, s. n. (Reg.) Haină scurtă purtată de țărani. – Ucr. baĭbarak.

baibarác (reg.) (bai-) s. n., pl. baibaráce

baibarác s. n., pl. baibaráce

BAIBARÁC s. v. laibăr, mintean, surtuc.

baibarac n. Mold. haină scurtă țărănească purtată de copii și de femei: frumos baibarac nunta să-mi îmbrac POP. [Tătar BAIBARAK, lit. postav domnesc, numele unei stofe prețioase din Crimeia].

baĭbarác n., pl. e (rut. baĭbarak, pol. bajborak, d. germ. weiber-rock, jachetă femeĭască). Vechĭ. Azĭ rar (Mold., Meh.) Jachetă femeĭască. – Și băĭbărac, palton (rTP., 1.105) și buĭbărac (Izv. Ian. 1923, 6) și buĭbălac (Trans.). V. buĭbeleŭ.

minteán n., pl. ene și rar eanurĭ (turc. mintan, d. pers. min-ten). Vechĭ. Un fel de vestăn pe care o purtaŭ odinioară Arnăuțiĭ și ciocoiĭ. Azĭ. Un fel de haĭnă scurtă făcută din suman, vătuită orĭ nu, un fel de surtuc (zăbun) țărănesc ornat cu sărădurĭ. – În Olt. mintan, pl. ane. În Meh. și baĭbarác, în Gorj și durúț.

baibarac s. v. LAIBĂR. MINTEAN. SURTUC.