bahnă definitie

14 definiții pentru bahnă

báhnă sf [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2342 / Pl: ~ne, -nuri / E: ucr бaxнo] 1 Loc mlăștinos (pe care crește papură sau stuf) Si: (îrg) băhnuiș, (reg) bahniță1, băhnar. 2 (Pop) Câmp mlăștinos. 3 (Reg) Iarbă care crește în baltă.
BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc. – Din ucr. bahno.
BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc. – Din ucr. bahno.
BÁHNĂ, bahne, s. f. (Mold.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, smîrc. Stoluri de paseri trec vîjîind, cît ev a vite pasc într-o bahnă iarbă verde ca buraticul. SADOVEANU, O. VI 232. Stejarul cel drept crește pe munte, în aer viu și-n țelină sănătoasă,. iar nu în bahnă. ALECSANDRI, T. 1351.
BÁHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, mocirlă. – Ucr. bahno.
báhnă (reg.) s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne
báhnă s. f., g.-d. art. báhnei; pl. báhne
BÁHNĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.
báhnă (báhne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.
BÁHNĂ ~e f. Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc; mocirlă. /<ucr. bahno
bahnă f. Mold. băltoacă, mocirlă. [Slav. BAHNO].
báhnă f., pl. e (rut. bagnó, smîrc, ceh. bahno, d. germ. bach, pîrăŭ). Loc umed pe unde a fost odată baltă: pin bahnă, unde maĭ este ĭarbă verde (Sadov. VR. 1911, 3, 335).
bahnă s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.
BÁHNĂ (< ucr.) s. f. 1. Loc mlăștinos acoperit cu rogoz sau cu stuf; smîrc. 2. Mlaștină plană, joasă (oligotrofă), situată în special în depresiunile intramontane.

bahnă dex

Intrare: bahnă
bahnă substantiv feminin