bahamét sm vz bahmet

bahmét sm [At: ALECSANDRI, P. P. 79 / V: -ham- / Pl: ~eți / E: rs, ucr бaxмaть] (Înv; Mol) Cal tătăresc (din Bugeac).

BAHMÉT, bahmeți, s. m. (Învechit) Cal tătăresc. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați. ODOBESCU, S. I 162. Cînd, la grajdi, el ce zărea? Un bahmet ce tot sărea. ALECSANDRI, P. P. 79.

BAHMÉT, bahmeți, s. m. (Înv.) Cal tătăresc. – Tătar bahmat.

bahmét (bahméți), s. m. – Cal tătar. – Var. bahamet. Tăt. bachm-at (Șeineanu, II, 35; Lokotsch 128). De aceeași proveniență pol., rut., rus. bachmat. Cuvînt înv., s-a folosit numai în Mold.

bahmet m. nume dat odinioară în Mold. cailor mici, dar foarte iuți și tari, ai Tătarilor din Crimeia și din Bugeag: cincizeci de bahmeți cu perii creți POP. [Tatar BAHMAT, lit. cal mare].

bahamét V. bahmet.

bahmét m. (rus. báhmat, cal mare; tăt. turc. bahmat, cal mare, d. pers. pehn, larg, mare, și tăt. turc. at, cal. V. at). Est. Vechi. Cal tătăresc iute. – Și bahamét.