Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru baclava

baclavá sf [At: DIONISIE, C. II, 59 / V: pa- / Pl: ~le / E: tc baklava] 1 Prăjitură de origine orientală, foarte dulce, din foi subțiri, nuci sau migdale pisate și miere ori sirop de zahăr. 2 (Rar; pex) Suprafață în romburi.
BACLAVÁ, baclavale, s. f. Prăjitură preparată din foi de plăcintă, nuci sau migdale și miere ori sirop de zahăr. – Din tc. baklava.
BACLAVÁ, baclavale, s. f. Prăjitură preparată din foi de plăcintă, nuci sau migdale și miere sau sirop de zahăr. – Din tc. baklava.
BACLAVÁ, baclavale, s. f. Un fel de prăjitură în formă de romb sau de dreptunghi, preparată din foi. de plăcintă, nuci sau migdale și miere sau sirop de zahăr. V. sarailie. Hei! S-a trecut timpul baclavalelor pentru voi, chir Panaite! ALECSANDRI, T. 138. Alivenci, iaurt, seralii, baclavale, plăcinte, învîrtite ș.c.l. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund. NEGRUZZI, S. I 286. ♦ Fig. (Rar) Romb. O plapomă de cir verde, cusută în baclavale. D. ZAMFIRESCU, la TDRG.
BACLAVÁ, baclavale, s. f. Prăjitură preparată din foi de plăcintă, nuci sau migdale și miere sau sirop de zahăr. – Tc. baklava.
baclavá (ba-cla-) s. f., art. baclaváua, g.-d. art. baclaválei; pl. baclavále, art. baclaválele
baclavá s. f. (sil. -cla-), art. baclaváua, g.-d. art. baclaválei; pl. baclavále
baclavá (baclavále), s. f. – Prăjitură orientală din foi de plăcintă, cu miere și migdale. – Mr. băclăvă. Tc. baklava (Roesler 588; Șeineanu, II, 33; Ronzevalle 46) de unde și ngr. μπαϰλαβᾶς, bg. baklava.
BACLAVÁ ~le f. Preparat culinar din foi de plăcintă, miez de nucă sau de migdale, stropit cu sirop de miere sau de zahăr. [Art. baclavaua; G.-D. baclavalei; Sil. ba-cla-] /<turc. baklava, paklava
baclavà f. plăcintă înfoiată, gătită cu miere sau zahăr, cu nuci sau migdale. [Turc. BAKLAVA (PAKLAVA), de unde și varianta Mold. paclava].
baclavá și (Mold. nord) pa- f. (turc. baklava) Un fel de prăjitură compusă din foĭ puse una peste alta (și care aŭ între ele nucĭ saŭ migdale pisate), tăĭate în formă de romburĭ și opărite cu sirop de zahăr saŭ de mĭere. V. sarailie.

Baclava dex online | sinonim

Baclava definitie

Intrare: baclava
baclava substantiv feminin
  • silabisire: -cla-