bachelită definitie

13 definiții pentru bachelită

bachelítă sf [At: IOANOVICI, TEHN. 333 / V: bachelit sn / Pl: ~te / E: fr bakélite] Material izolator format prin condensarea fenolului cu formaldehida, folosit, mai ales, în electrotehnică.
BACHELÍTĂ s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu aldehidă formică, utilizată ca material electroizolant și la fabricarea unor obiecte de uz casnic sau industrial. – Din fr. bakélite.
BACHELÍTĂ s. f. Rășină sintetică obținută prin tratarea formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică pentru confecționarea unor obiecte tehnice sau de uz casnic. – Din fr. bakélite.
BACHELÍTĂ s. f. Rășină sintetică, de mare valoare tehnică, din care se fac piese izolatoare întrebuințate în electrotehnică și diverse obiecte de uz comun. Călimară de bachelită.
BACHELÍTĂ s. f. Rășină sintetică din care se fabrică piese electrice izolatoare și diverse obiecte de uz comun. – Fr. bakélite.
bachelítă s. f., g.-d. art. bachelítei
bachelítă s. f., g.-d. art. bachelítei
BACHELÍTĂ s. (CHIM.) bachelită A = rezol; bachelită B = rezitol; bachelită C = rezită.
BACHELÍTĂ s.f. Material izolator compus dintr-o rășină sintetică, folosit mai ales în electrotehnică. [< fr. bakélite].
BACHELÍTĂ s. f. rășină sintetică, al reacției de condensare dintre aldehida formică și fenoli, folosită la fabricarea unor piese electroizolante. (< fr. bakélite)
BACHELÍTĂ f. Masă plastică obținută din rășină sintetică, utilizată la confecționarea obiectelor electrotehnice sau de uz casnic. [G.-D. bachelitei] /<fr. bakélite
BACHELI s. (CHIM.) 1. bachelită A = rezol. 2. bachelită C = rezită.
BACHELÍTĂ (< fr., germ.; {s} Baekeland) s. f. Rășină fenolică sintetică, obținută prin condensarea fenolului cu aldehida formică folosită ca material electroizolant și la fabricarea unor obiecte de uz industrial și casnic. A. a fost obținută în 1906 de chimistul belgian L. Baekeland. V. fenoplaste.

bachelită dex

Intrare: bachelită
bachelită substantiv feminin