bac3 sn [At: DELAVRANCEA, S. 123 / Pl: ~uri / E: fr bac] 1 Bacara. 2 Suma de (zece sau) douăzeci de puncte de pe cărțile cuiva, la jocul de (bacara sau) maca.

bac1 sn [At: SCÂNTEIA, 1947, nr. 764/ Pl: ~uri / E: fr bac] 1 Pod umblător care servește la transportul peste un râu sau un lac. 2 Recipient de sticlă, de metal sau de ebonită, folosit, de obicei, pentru păstrarea unui lichid. 3 Conținutul unui bac1 (1).

bac2 sn [At: IOANOVICI, TEHN. 174 / Pl: ~uri / E: ger Backe] 1 Piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. 2 Piesă în care se fixează vârful bocancului legat de schiuri Si: falcă. 3 Instalație specială pentru inițierea și perfecționarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor.

bâc1 sm [At: DELAVRANCEA, S. 216 / Pl: bâci / E: ns cf bâtic] (îljc; înv; iuz) Tată.

bâc2 sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Capriciu. 2 (Îe) A-i umbla cuiva în -uri A căuta să facă cuiva pe plac.

bâc3 i [At: REV. CRIT. III, 87 / E: ns cf sâc] 1 Cuvânt care exprimă bucuria pentru insuccesul cuiva. 2 (Îlje; iuz; îe) Ciudă ~! Expresie stereotipă pentru a tachina pe cineva.

BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcațiune cu fundul și capetele plate, folosită pentru traversarea râurilor sau lacurilor de la un mal la altul sau pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcațiune cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAC2, bacuri, s. n. Element al sculelor și dispozitivelor de strângere (menghine, mandrine etc.) cu care se prind piesele în vederea prelucrării lor. – Din germ. Backe.

BAC1, bacuri, s. n. 1. Ambarcație cu fundul și capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri sau care este folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave; brod, brudină, pod umblător. 2. (Sport) Platformă sau ambarcație cu vâsle, fixată pe apă pentru antrenamentul canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. 3. (Tehn.) Recipient, vas cu diverse utilizări industriale. – Din fr. bac.

BAC2, bacuri, s. n. Element al sculelor și dispozitivelor de strângere (menghine, mandrine etc.) cu care se prind piesele în vederea prelucrării lor. – Din germ. Backe.

BAC2, bacuri, s. n. 1. (În expr.) Bac de celulă electrolitică = vas de ebonită, de sticlă sau de rășini sintetice, care conține electrozii și electrolitul unui acumulator electric. Bac de răcire = aparat folosit la răcirea mustului de bere. 2. Falcă de filieră, de menghină, de mașină de sudură în capete etc.

BAC1, bacuri, s. n. Platformă plutitoarei pe care se transportă oameni, animale, vehicule etc. de la un mal la celălalt al unui rîu; pod umblător, brod, brudină.

BAC1, bacuri, s. n. Platformă plutitoare, servind la transportul de la un mal la celălalt al unui râu; ambarcație cu fundul și capetele plate, folosită pentru serviciile auxiliare ale unei nave. – Fr. bac.

BAC2, bacuri, s. n. 1. (În expr.) Bac de celulă electrolitică = vas de ebonită, de sticlă sau de rășini sintetice, care conține electrozii și electrolitul unui acumulator electric. Bac de răcire = aparat folosit la răcirea mustului de bere. 2. Dispozitiv în care se prinde o piesă în vederea prelucrării ei. 3. Fiecare dintre piesele de așchiere ale unei filiere. – Fr. bac.

bac s. n., pl. bácuri

bâc1/bâc-bấc (reg.) interj.

bâc2 (tată) (rar) s. m.

bac (ambarcație, piesă tehnică) s. n., pl. bácuri

bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.

BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.

BAC s. pod mișcător, pod plutitor, pod umblător, (reg.) brod, brudină, (nordul Mold. și prin Bucov.) parom.

BAC s. v. bacalaureat.

BAC1 s.n. 1. Pod umblător care servește la transportul peste un râu mare. 2. Recipient de sticlă, de metal sau de ebonită, folosit de obicei pentru depunerea unui lichid. [Pl. -curi. / < fr. bac, cf. ol. bak].

BAC2 s.n. 1. Piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. ♦ Piesă în care se fixează vârful bocancului legat de schiuri; falcă. 2. Instalație specială pentru inițierea și perfecționarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. [Pl. -curi. / < germ. Backe].

BAC3 s.n. Carte fără valoare (la jocul de maca). [< fr. bac].

BAC1 s. n. 1. platformă plutitoare care servește la transportul de oameni, animale și vehicule peste un curs de apă. 2. cuvetă, bazin. 3. avion echipat pentru transportul automobilelor și al pasagerilor lor. 4. recipient de sticlă, metal sau ebonită, pentru depunerea unui lichid. 5. parapet amenajat pentru cultura plantelor pe un substrat. (<fr. bac)

BAC2 s. n. 1. piesă cu ajutorul căreia se fixează obiectele de prelucrat la menghină, la filieră etc. ♦ piesă în care se fixează vârful bocancului de schiuri. 2. instalație pentru inițierea și perfecționarea canotorilor, caiaciștilor și canoiștilor. (<germ. Backe)

BAC3 s. n. 1. carte fără valoare (la jocul de maca). 2. (fam.) bacalaureat. (<fr. bac)

bac (bácuri), s. n. – Menghine pentru tablă lipită. Germ. Backe „obraz”. Termen industrial.

BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca

bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hîc, hîltîc și huștiuluc; la sîc, șoltîc și șobîltîc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bîltîc o contaminare cu baltă.

BAC ~uri n. Ambarcație plutitoare de formă plată pentru transportul de oameni, vehicule etc. de la un mal al unei ape la celălalt; pod umblător. ~ cu motor. /<fr. bac

bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.

bac n. în jocul maca; nimic (= fr. bac, scurtat din baccara).

2) bac, n. pl. urĭ (prescurtat din bacara). La jocu bacaraleĭ, situațiunea celuĭ ce are zece puncte, adică a pierdut: a avea bac.

1) bac n., pl. urĭ (fr. bac, íd., d. ol. bak, albie). Luntre mare și lată de transportat vite, căruțe ș.a., numită (după regiunĭ) și pod umblător, bródină, comp și poron. V. căulă, șaĭcă, dubas, ponton.

bîc interj. care arată zgomotu unuĭa care bate cu dosu degetuluĭ în ușă: am auzit „bîc-bîc” la ușă. V. boc.

BAC s. pod mișcător, pod plutitor, pod umblător, (reg.) brod, brudină, (nordul Mold. și prin Bucov.) parom. (A trecut lacul cu ~.)

bac s. n. (lb. vorbită, în special) Bacalaureat ◊ „Pentru mine bacul înseamnă sfârșitul liceului, un fel de baraj peste care altfel nu poți să treci.” R.l. 17 V 93 p. 5 (abreviere din bac[alaureat]; cf. fr. bac; FS 90; Th. Hristea în R.lit. 26 III 81 p. 8)

bac-dormitór s. m. 1963 Bac cu funcție de dormitor v. șalupă-automobil (din bac + dormitor)

BÎC, rîu în Rep. Moldova, afl. dr. al Nistrului în amonte de Tighina; 155 km. În cursul superior trece prin înălțimile Codrii, apoi prin Chișinău.

BAC, cf. blg.-srb. Бaкo ipoc. < Бaтe „nene” sau ipoc. din srb.-cr. Brato, după Maretic. Bacu, fam., ard., 1617 (Paș); – mold.; -l Gr. (Sur VII 271); -lescu, pr., olt., 1916. 2. Băcu, mold. (Sur XXIV); -i, T. (Sur IV); aceste nume (§2) se pot explica și din Bîcu,. 3. Baca, munt. (16 B II 98); – mold., probabil un genitiv slav de la Bako. 4. Băcuț, fam., ard. (Paș). 5. Bac/oș, Gr. (Sur XXIV) și -uș, ard. (Paș), cf. ung. Bakos, numele unui lingvist, 6. Bacoia, s. (Drăg 221 nota 1). 7. + -san: Bacsan, cneaz (16 A I 138), ca Vîlcsan < Vîlcu.

BÎC temă în care se confundă sl. ьик „taur”, subst. bîc, -ă (tată, mamă) (DLR) și expresia „[cade]bîca”. 1. Bîc s.; -u fam. (Șez); -u, rîul în RSS Mold.; -ul, haiducul (G. Dem. 605). 2. Bîca, Stan (16 B I 147); Bîcă, Ion (Puc 296); Bîcani t. (Glos). 3. Bîcu (Ard I). + -lea: ◊ Bîclea; Bîclești s.; + -eș: Bîcleș,(Cat). 5. + -san; Bîcsan (C Ștef); Bîcsănești s. (Dm).

bac s. n. sg. (școl.) examen de bacalaureat