baș1 av [At: ȘEZ. I, 275/23 / E: srb baș] Tocmai.

baș3- [At: DA ms / E: tc baș] 1-2 (Iuz) Element de compunere cu sensul de „principal” sau „cu gradul cel mai înalt” folosit la formarea unor substantive care desemnau titluri, funcții sau ranguri. 3 (Înv; fam; gmț) Element de compunere pentru formarea unor substantive, cu sensul de „cel mai bun”, „în cel mai înalt grad”, „peste măsură de”.

baș2 sm [At: URICARIUL XIV, 190 / Pl: ~i / E: tc baș ] 1 (Nob) Cap. 2 Căpetenie. 3-4 Staroste al unei bresle (de negustori sau) de meseriași. 5 (Îvp; îs) Cocoș - Cocoș năzdrăvan. 6 (Mar; rar) Capătul din față al bărcii. 7 (Cmr; pop) Ceea ce se lasă schimbătorului pentru schimbatul unei monede. 8 (Pex) Spor.

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc bașaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

baș-boiér sm [At: (a. 1763) ap. ȘIO / Pl: baș-boieri / E: baș + boier] 1-6 (Persoană cu) rangul de (prim boier al țării și, în acelaș timp, prezident al Divanului, după domn sau chiar guvernator provizoriu ori caimacam al țării).

baș-caimacám sm [At: KOGĂLNICEANU ap. ȘIO / V: -an / Pl: ~i / E: baș + caimacam] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) cel dintâi dintre caimacami.

baș-caimacán sn vz baș-caimacam

baș-ciohodár sm [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 298/8 / V: (rar) ~ -ciuhodar / Pl: ~i / E: baș + ciohodar] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) prim ciohodar sau camerier al sultanului. 4-7 (La noi) (Persoană cu) (rangul de) întâiul cămăraș al domnului, cu diferite funcții administrative.

baș-răzéș sm [At: ALECSANDRI, T. 257 / Pl: ~i / E: baș + răzeș] (Gmț; csnp) Răzeș bătrân.

BAȘ2 adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din sb. baš.

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.

BAȘ3, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie. 2. Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. – Din tc. baș.

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.[1]

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș1 + boier.

BAȘ-BULUCBÁȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbașı.

BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam.

BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar.

BAȘ2, adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere având sensul de „principal, cu gradul cel mai înalt”, izolat din cuvinte turcești care denumeau funcții sau ranguri (baș-aga, baș-caimacam etc.) și folosit uneori la formarea de substantive. – Din tc. baș.

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș1+Boier.

BAȘ-BULUCBÁȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbași.

BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. Întâiul caimacam, șeful caimacamilor. – Din tc. baș kaymakam.

BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Din tc. baș çuhadar.

BAȘ2 adv. (Ban.) Chiar, tocmai, taman. Așa-i fata de frumoasă, Frumoasă e baș ca noaptea. BIBICESCU, P. P. 304. Cînd te văd, bade, la lună, Inima nu mi-i baș bună. HODOȘ, P. P. 113. Frunză-n meri, frunză sub peri, Pe mine mă cer doi veri; Nu mă cer baș de demult. HODOȘ, P. P. 117.

BAȘ1- (Învechit) Element de compunere intrat în limbă prin cuvinte turcești care denumesc funcții sau ranguri, ca: baș-aga, baș-bulucbaș, baș-ceauș etc., în care are sensul de «căpetenie», «șef» și folosit în romînește cu sensul de «cel mai înalt». «cel mai de frunte», la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. V. arhi-.

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. n. (Învechit și popular; rar la pl.) Ofițer în armata otomană. Da-n caic cine era? Era căpitan-pașa, Baș-agaua turcilor. ALECSANDRI, P. P. 124.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Învechit) Cel dintîi, cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare, boier de frunte. Baș-boierul purta hanger la brîu. GHICA, S. 501.

BAȘ-BULUCBÁȘ, baș-bulucbași, s. m. (Învechit) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. Acesta-i fratele lui Potcoavă! Frumos cap va primi baș-bulucbaș de la Galata! SADOVEANU, N. P. 200.

BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. (Învechit și popular) Cel dintîi dintre caimacami. (Atestat în forma baș-caimacan) Mulțămim, agalelor Și baș-caimacanilor. TEODORESCU, P. P. 563. – Variantă: baș-caimacán s. m.

BAȘ-CAIMACÁN s. m. v. Baș-caimacam.

BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Învechit) Întîiul cămăraș al domnului, avînd sub porunca sa pe ceilalți ciohodari. Grigorie Ghica pornește pe baș-ciohodar Măciucă, care și aduce la curte pe Bărbucică, îl trîntește la pămînt și din poruncă domnească îi trage o falangă, apoi îl trimite surghiun la mănăstire. GHICA, S. 46. Poftisem la masă pe vărul Bufte... care a fost baș-ciohodar la domnul Ioniță Sturza-vodă. ALECSANDRI, T. I 239.

BAȘ-RĂZẮȘ s. m. v. baș-răzeș.

BAȘ-RĂZÉȘ, baș-răzeși, s. m. (Învechit) Răzeș de frunte. (Atestat în forma baș-răzăș) Eu sînt Harță, baș- răzăș, Cunoscut tocmai prin leș. ALECSANDRI, T. 257. – Variantă: (Mold.) baș-răzắș s. m.

BAȘ2 adv. (Reg.) Chiar, întocmai. – Sb. baš (< tc.).

BAȘ1- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în românește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș.

BAȘ-AGÁ, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.) Ofițer în armata otomană. – Tc. baș-aga.

BAȘ-BOIÉR, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Din baș1- + boier.

BAȘ-BULUCBÁȘ, baș-bulucbași, s. m. (Înv.) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. – Tc. baș-bulukbaș.

BAȘ-CAIMACÁM, baș-caimacami, s. m. (Înv.) Întâiul caimacam. – Tc. bașkaimakan.

BAȘ-CIOHODÁR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întâiul ciohodar. – Tc. bașçuhadar.

BAȘ-RĂZÉȘ, baș-răzeși, s. m. (Înv.) Răzeș de frunte. – Din baș1 + răzeș.

baș1 (rar) adv.

baș2 (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași

baș3 (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

baș-agá s. f., art. baș-agáua, g.-d. art. baș-agálei; pl. baș-agále, art. baș-agálele

baș-boiér s. m., pl. baș-boiéri

baș-bulucbáș s. m., pl. baș-bulucbáși

baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi

baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári

baș adv.

baș s. n.

baș-agá s. f., pl. baș-agále

baș-boiér s. m., pl. baș-boiéri

baș-bulucbáș s. m., pl. baș-bulucbáși

baș-caimacám s. m., pl. baș-caimacámi

baș-ciohodár s. m., pl. baș-ciohodári

BAȘ adv. v. chiar, tocmai.

BAȘ s. v. staroste.

baș adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt.

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

baș a. 1. de frunte, cel dintâiu (în bine sau în rău), se alătura în vechime la diferite grade ierarhice (baș-ciohodar și bulu-baș) și, prin analogie, la unele titulaturi indigene (v. baș-boier): sunt Harță, baș-răzeș AL.; 2. de prima calitate (despre țesături sau băuturi): cu guler de fir, de fir chiar baș-fir POP. cu ravac și baș-rachiu POP.; 3. (ironic) spre a caracteriza însușiri mai ales nefavorabile: baș-neghiob, baș-bătăuș. [Turc. BAȘ, cap, șef, superior, întâiu].

baș n. agio (învechit). [Aceeaș vorbă ca cea precedentă (cf. capete = dobândă)].

baș-boier m. primul boier care prezida Divanul după Domn: baș-boierul purta hanger la brâu GHICA.

baș n., pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa, bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-major de infanterie), baș-hoț (mare hoț). V. arhi-, para-, stră-, vel-. – În Banat. (după sîrb.) „chear, tocmai”. V. baron.

baș-bulubáșă V. bulubașă.

sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ. Capu sacagiilor.

baș adv. v. CHIAR. TOCMAI.

baș s. v. STAROSTE.

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.

BAȘ cf. tc. bas „căpetenie”; numele apare însă în Moldova înainte de influența otomană. 1. Baș „neamiș” (C Neamț II 2); Bași s. (Dm). 2. Bașa b. (Dm; Ștef; Moț; Paș). 3. Bășeanu, Floare (Ocina); Bășeni s. disp. și Bașenești s. Bz (Cat). 4. Bașac, Neagu (RI X 268). 5. Bașco = Bașcul, vecin (16 B VI 346); Bască (sic) și Bășcoiu porecle ard. 6. Bășcă, Sărghie (BCI VII 52). 7. Bășcoe (17 A III 101). (Viciu 32) 8. Bașotă, 1590 (Isp l1), n. frecv., mold; – Iurașcu (16 A 38); Bașoteni s. (Dm; Ștef). 9. Cf. Bașait (13-15 B 160; Ț-Hom 300). 10. Cf. Bîșcu, fam., act.