băutor definitie

13 definiții pentru băutor

băutor, ~oare smf, a [At: DOSOFTEI, V. S. 48 / V: beu- / Pl: ~i, ~oare / E: bea + -tor] 1-2 (Persoană) care are obiceiul să bea (mult) alcool.
BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.
BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.
BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, s. m. și f. Persoană care are obiceiul să bea băuturi alcoolice în cantitate mare; bețiv, bețivan. Lăutarul... se furișase ca un motan în rîndul băutorilor. PAS, L. 11. ♦ (Determinat prin «mare», «bun», «de forță») Persoană care poate să bea mult, care rezistă, care ține mult la băutură. De nu-ți fi mîncători și băutori buni, v-ați găsit beleaua cu mine. CREANGĂ, P. 259. ◊ (Adjectival, regional) El însuși nu era, băutor; un păhărel, două de vin îl amețeau. SLAVICI, O. I 296. Cu bărbatul băutor Nu-i face pită-n cuptor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 465. – Pronunțat; bă-u-.
BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. Bețiv; (persoană) care poate bea mult. – Din bea + suf. -(u)tor.
băutór (bă-u-) adj. m., s. m., pl. băutóri; adj. f., s. f. sg. și pl. băutoáre
băutór adj. m., s. m., pl. băutóri; f. sg. și pl. băutoáre
BĂUTÓR s., adj. v. alcoolic.
BĂUTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care bea. ~ de ceai. /a bea + suf. ~tor
BĂUTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. rar Persoană care consumă (abuziv) băuturi alcoolice; bețiv; alcoolic. /a bea + suf. ~tor
băutor a. și m. care bea.
băutor, -oáre adj. Care bea fără să se îmbete. – Vechĭ iar azĭ Olt. Trans. be-.
BĂUTOR s., adj. alcoolic, bețiv, (reg.) șumen, (fam.) pilaci, pilangiu, (fig., adesea glumeț) sugaci, sugător. (E un mare ~.)

băutor dex

Intrare: băutor (s.m.)
băutor admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: bă-u-tor
Intrare: băutor (adj.)
băutor admite vocativul adjectiv
  • silabisire: bă-u-tor