bătăturí v vz bătători

bătăturíre sf vz bătători

BĂTĂTORÍ, bătătoresc, vb. IV. 1. Tranz. A tasa un teren; a bătuci. 2. Refl. A face bătături (2). [Var.: bătăturí vb. IV] – Din bătătură.

BĂTĂTURÍ vb. IV v. bătătorí.

BĂTĂTURÍ vb. IV v. bătători.

bătăturésc v. tr. (d. bătătură). Bat, îndes cu tălpile, cu maĭu, saŭ cu alt lucru lat: a bătături pămîntu. – Și -oresc. (VR., 1924, 9, 307). V. bătucesc.