bătături definitie

2 intrări

25 definiții pentru bătături

bătătúră2, ~ă a vz bătătorit2
bătătúră1 sn vz bătătorit1
bătătúră1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: bate + -ătură] 1 Bătaie. 2 (Agr) Tasare a unui teren. 3 Percuție. 4 (Rar) Bătaie (41). 5 (Rar) Bătaie (36). 6 Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. 7 (Fam; îe) A călca pe cineva pe -ri A enerva (pe cineva). 8 Teren în preajma (sau mai ales în fața) casei. 9 (Pex) Curte. 10 (Pex) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care de execută bătătura1 (9). 12 (Țes) Firele care se introduc prin urzitura unei stofe, (bătându-se cu vatalele) Si: băteală, bătaie.
bătătúră2 sf [At: BĂCESCU, P., 20 / Pl: ~ri / E: nct] (Iht; reg) Lăteț.
bătăturí v vz bătători
BĂTĂTORÍ, bătătoresc, vb. IV. 1. Tranz. A tasa un teren; a bătuci. 2. Refl. A face bătături (2). [Var.: bătăturí vb. IV] – Din bătătură.
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.
BĂTĂTURÍ vb. IV v. bătătorí.
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.
BĂTĂTURÍ vb. IV v. bătători.
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (mai ales în jurul casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. Cîteva căruțe așteptau în bătătura morii; între roțile uneia un om dormea cu fața în sus, la umbră. SADOVEANU, O. IV 431. Și mi-a plăcut în junei meu Să văd flăcăi pe bătătură, Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. 2. Îngroșare a pielii de pe mîini sau picioare, din cauza unei vătămări provocate de obiecte tari. Palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe dumneavoastră. CREANGĂ, 156. Eu, făcindu-mi loc printre dame cam cavalerește, călcînd pe bătăturile moșnegilor care mă da la toți dracii... am alergat la celălalt capăt a galeriei. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură (sau pe bătături) = a atinge (pe cineva) unde-1 doare mai tare. Cu stăpînirea nu e de glumă dacă o calci pe bătătură. PAS, L. I 92. 3. (În opoziție cu urzeală) Băteală. Între urzeală și bătătură Șuieră-n zbor blesteme și ură. TOMA, C. V. 311. Roata ședea în mijlocul casei, și canură toarsă nu era pentru bătătură. CREANGĂ, A. 62. Surtucul lui... era mai mult urzeală decît bătătură. EMINESCU, N. 42. 4. (Rar) Bătaie, ciocănire (în ușă, în fereastră etc.). Auzind zmeii cei din curți bătătura în poartă, se minunară. RETEGANUL, P. V 71. 4. (Rar, numai în expr.) Bătătura vîntului = bătaia vîntului. Niște lemne legate de copaci... tot bonzănea, lovindu-se la bătătura vîntului. SBIERA, P. 172.
BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei) pe care nu crește iarba; p. ext. ogradă, curte. 2. Îngroșare a pielii de pe mâini sau picioare din cauza unei frecări repetate. ◊ Expr. A călca (pe cineva) pe bătătură = a atinge (pe cineva) unde-l doare mai tare; a supăra. 3. Băteală. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ătură.
bătătúră s. f., g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúri
bătătúră s. f., g.-d. art. bătătúrii; pl. bătătúri
BĂTĂTÚRĂ s. 1. (MED.) clavus, (reg.) păducel, trântitură. 2. (TEXT.) băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o țesătură.)
BĂTĂTÚRĂ s. v. curte, ogradă, păducel, staniște.
BĂTĂTÚRĂ ~i f. 1) Loc bătătorit din fața caselor (țărănești), unde nu crește iarbă; curte. 2) Porțiune de piele (pe corpul omului sau al animalelor) întărită și îngroșată sub acțiunea unor factori externi nocivi. Palme pline de ~i. ◊ A călca (pe cineva) pe ~ a atinge (pe cineva) unde-l doare; a supăra tare. 3) Firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obține țesătura; băteală. ~ de lână. /<lat. battitura,
bătătură f. 1. curte țărănească, în special partea bătătorită a curții dinaintea casei: are vite în bătătură; 2. curte pe lângă o cârciumă, unde se joacă: flăcăii joacă în bătătură; 3. firul de tort care se petrece cu ajutorul suveicii prin rostul întins pe răsboiu: bătătura e de bumbac și urzeala de in; 4. piele groasă sau carne întărită, ce se face la mâini, ori la picioare (de mult umblet sau de mult lucru): am bătături; 5. crengi uscate, căzute din arbori: o babă aduna bătături. [Lat. BATTITURA].
bătătúră f. pl. urĭ (d. bat). Curte, locu din fața caseĭ, a cîrciumiĭ. Firele pe care le trece suveĭca transversal pin urzeală. Piele întărită maĭ ales la degete picĭoarelor din cauza încălțămintelor strîmte (calozitate). Acțiunea saŭ modu de a bate. halal bătătură (de ex. vorbind de baterea unuĭ fer cu ciocanu). V. batiște, băteliște, pistă.
bătăturésc v. tr. (d. bătătură). Bat, îndes cu tălpile, cu maĭu, saŭ cu alt lucru lat: a bătături pămîntu. – Și -oresc. (VR., 1924, 9, 307). V. bătucesc.
*pístă f., pl. e (fr. piste, d. it. pista și pesta, d. pestare, a bătături, care vine d. lat. pîstare. V. piston, pisez, păstare. Cp. cu imaș). Loc de alergat (p. caĭ și vehicule). Urma unuĭ vînat, unuĭ tîlhar. – Curat rom. bătătură. V. hățaș.
BĂTĂTU s. 1. (MED.) (reg.) păducel, trîntitură. (Are ~ în palmă.) 2. băteală, (prin Mold.) bătaie. (~ la o țesătură.)
bătătu s. v. CURTE. OGRADĂ. PĂDUCEL. STANIȘTE.
bătătúră, bătături, s.f. – 1. Ogradă, curte. 2. Firele rezultate din pieptănarea cânepii sau inului; băteală. – Lat. battitura (Șăineanu, DEX); din bate + suf. -ătură (Scriban, MDA).
a face bătături în palmă expr. (iron.) a se masturba.

bătături dex

Intrare: bătătură
bătătură substantiv feminin
Intrare: bătături
bătături verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a