bătăiáș sm [At: COSTINESCU / P: ~tă-iciș / Pl: ~i / E: bătaie + -aș] 1 Hăitaș2. 2 Persoană din echipa de combatere a lăcustelor.

bătăiáș sn [At: DAME, T. 153 / Pl: ~i / E: bătaie + -uș] (Mol) Titirez.

BĂTĂIÁȘ, bătăiași, s. m. (Rar) Hăitaș2. [Pr.: -tă-iaș] – Bătaie + suf. -aș.

BĂTĂIÁȘ, bătăiași, s. m. (Rar) Hăitaș2. [Pr.: -tă-iaș] – Bătaie + suf. -aș.

BĂTĂIÁȘ, bătăiași, s. m. Gonaci, hăitaș. Numai în stampele și în albumurile lui [Ridinger] se mai văd incă astăzi tipurile și costumele acelor slujitori, pușcași, hăitari, bătăiași, șoimari, cari compuneau personalul vînătorilor din secolul trecut. ODOBESCU, S. III 144. Crivățul sufla iute și-nghețat din fundul văilor, iar jalnicele sale gemete aduceau de departe... chiotele de vînătoare ale bătăiașilor. ODOBESCU, S. A. 83.

BĂTĂIÁȘ, bătăiași, s. m. (Rar) Gonaci, hăitaș. – Din bătaie + suf. -aș.

bătăiáș (rar) s. m., pl. bătăiáși

bătăiáș s. m., pl. bătăiáși

BĂTĂIÁȘ s. v. hăitaș.

bătăiaș m. gonaciu care străbate pădurea, făcând sgomot spre a ieși vânatul la pușcași: chiotele de vânătoare ale bătăiașilor OD.

bătăĭáș m. (d. bătaĭe). Hăitaș, cel care gonește vînatu spre vînător.

BĂTĂIAȘ s. gonaci, gonaș, hăitaș, mînător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)