băsma definitie

2 intrări

24 definiții pentru băsma

basmá sf [At: URICARIUL XVI, 276 / V: baz-, bezmea / Pl: ~ale, (Mol) -măli / E: tc basma] 1 Element de vestimentație feminină, confecționat din pânză sau din mătase, care acoperă capul. 2 (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ curată A scoate (pe cineva) nevinovat. 3 (Pfm; îe) A ieși (a scăpa) ~ curată A scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 4 (Reg; îe) Jocul în ~ ale Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută acest dans. 6 (Reg) Balot de tutun (de calitate superioară) prezentând un mod special de împachetare.
băsmá sf vz basma
BASMÁ, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și acoperi capul. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Din tc. basma.
BĂSMÁ s. f. v. basma.
BASMÁ, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega și a duce în ea ceva, ca batistă etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Din tc. basma.
BĂSMÁ s. f. v. basma.
BASMÁ, basmale, s. f. 1. Bucată de pînză sau de mătase, de obicei colorată, de formă pătrată, care se întrebuințează de femei spre a-și înveli capul sau spre a lega și duce în ea ceva. V. tulpan, năframă, maramă. Îi legase și părul într-o basma neagră lucitoare. DUMITRIU, B. F. 142. O săteancă bătrînă o îmbrobodea pe Hanora cu o basma țărănească. CAMILAR, N. I 103. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. CARAGIALE, O. I 326. Fata... luă cu dînsa o gresie, o basma cu chenar pe margine și o perie. ISPIRESCU, L. 194. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a ieși cu bine dintr-o încurcătură. Hoții o scăpat basma curată... și tot noi și cu vina și cu gloaba (= amenda). HOGAȘ, M. N. 198. 2. (Regional) Batistă. [Banii] care-i mai rămăseseră ii păstra într-un nod al basmalei. PAS, L. I 10. Fetele dădeau pe ascuns flăcăilor basmale și inele, jurîndu-le că nu o să se mărite, că o să-i aștepte. BUJOR, S. 39. – Variantă: (învechit) băsmá (KOGĂLNICEANU, S. 112) s. f.
BĂSMÁ s. f. v. basma.
BASMÁ, basmale, s. f. 1. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), care se întrebuințează de femei pentru a-și înveli capul sau spre a lega și a duce în ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 2. (Reg.) Batistă. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Tc. basma.
BĂSMÁ s. f. v. basma.
basmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmále, art. basmálele
basmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmále
BASMÁ s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cârpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)
BASMÁ s. v. batistă.
basmá (basmále), s. f.1. (Înv.) Țesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu” (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin și bg., rut. basma „indiană”, rus. basma „document care poartă pecetea hanului”. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s. m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Șeineanu, II, 41).
BASMÁ ~le f. 1) Bucată de țesătură (uni sau pestrițată) având formă pătrată sau triunghiulară și folosită, mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; batic. * A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieși (sau a scăpa) ~ curată a ieși (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma
basmà f. 1. materie colorată (de bumbac, in, lână): basmale de Florența; 2. broboadă pătrată cu care fetele țărance își acopăr capul, înnodând colțurile sub bărbie (marama și testemelul fiind rezervate nevestelor); basma curată, cu totul nevinovat: a ieși, a scoate basma curată; 3. batistă de șters nasul sau sudoarea: iacă basmalele boierului AL.; 4. legătură de înfășurat gâtul; 5. legătură de purtat lucruri mărunte (în opozițiune cu boccea). [Turc. BASMA, lit. tipar (cf. stambă, tipar și stofă)].
basmá f. (turc. basma, tipărire, adică „pînză ornată cu culori tipărite”, ca și stambă; bg. sîrb. rut. basma, pînză de rochiĭ saŭ de anterie; rus. basma, diploma hanilor urdiiĭ de aur). Bucată de pînză pătrată de dus lucrurĭ (boccea), de înfășurat gîtu, de îmbrobodit și maĭ ales de șters nasu (batistă). Basma popească, basma mare colorată. A scoate pe cineva basma curată, a-l elibera de orĭce acuzațiune. V. maramă, baĭder.
băs(ma) V. bes.
basma s. v. BATISTĂ.
BASMA s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cîrpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)
a ieși basma curată expr. a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă.
a scăpa basma curată expr. a ieși cu bine dintr-o încurcătură / dintr-o situație dificilă.
a scoate basma curată (pe cineva) expr. a scoate (pe cineva) nevinovat.

băsma dex

Intrare: basma
basma substantiv feminin
băsma
Intrare: băsma
băsma