bărbușoară sf [At: BRÂNDZĂ, ap. TDRG / E: barbă + -ușoară] 1-2 (Rar; șhp) Barbă (mică) Si: bărbuță (1-2). 3 (Bot) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare Si: micsandră-sălbatică (Erysimum wittmanni). 4 Bărbișoară (Alyssum dessertorum). 5 Crușățea (Barbaraea vulgaris). 6 Micsandră-galbenă (Erysimum repandum). 7 Planta Erysimum silvestre. 8 Cerențel (Geum urbanum). 9 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze bazale dispuse în rozetă Si: tunicea (Arabis turrita).

BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris). – Barbă + suf. -ușoară.

BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barbă; bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris). – Barbă + suf. -ușoară.

bărbușoáră s. f., pl. bărbușoáre

BĂRBUȘOÁRĂ s. 1. bărbișoară, bărbiță, bărbuță. (Purta o ~.) 2. (BOT.) bărbușoară-de-munte (Arabis turrita) = tunicea.

BĂRBUȘOÁRĂ s. v. crușățea.

bărbușoáră saŭ -ișóară f., pl. e (d. barbă). O plantă cruciferă care seamănă cu iedera (alyssum minimum). – Pe alocurĭ și crudățea.

BĂRBUȘOARĂ s. bărbișoară, bărbiță, bărbuță. (Purta o ~.)

bărbușoară s. v. CRUȘĂȚEA.