bărbiér2 sn [At: CERNE, D. M. / Pl: ~e / E: barbă + -ier] Dispozitiv mic aplicat pe cutia de rezonanță a unei viori, pentru a o fixa mai bine sub bărbia (1) violonistului.

bărbiér1 sm [At: DA ms / V: -iariu / P: ~bi-er / Pl: ~i / E: barbă + -ier] 1 Frizer. 2 (Fam; fig) Om mincinos. 3 (Fam; fig) Om lăudăros.

BĂRBIÉR, bărbieri, s. m. Frizer. ♦ Fig. (Fam.) Om mincinos, lăudăros. [Pr.: -bi-er] – Din ngr. barbéris.

BĂRBIÉR, bărbieri, s. m. Frizer. ♦ Fig. (Fam.) Om mincinos, lăudăros. [Pr.: -bi-er] – Din ngr. barbéris.

BĂRBIÉR, bărbieri, s. m. Bărbat care are meseria de a rade barba și de a tunde părul; frizer. Ștefan-vodă poruncea Bărbieri de-i aducea: Unii părul că-i tăia,. Alții barba i-o rădea, Pe Corbea-l întinerea. TEODORESCU, P. P. 530. ◊ (În trecut avea și alte îndeletniciri) Mă doare [măseaua]: întîi rabd cît pot.... pe urmă pui doftorii; pe urmă, dacă văz că nu mai merge, mă duc hotărît la bărbier să mi-o scoață. CARAGIALE, O. I 188. ◊ Compus: (învechit) bărbier-bașa = bărbierul curții domnești. [Portar-bașa] ședea la perdeaua domnească zi și noapte, și, cînd se trezea măria-sa, el striga prin sarai, cît îl ținea gura: Cafegi-bașa! Bărbier-basa! ALECSANDRI, T. I 582. – Pronunțat: -bi-er.

BĂRBIÉR, bărbieri, s. m. Frizer. ◊ Compus: (înv.) bărbier-bașa = bărbierul curții domnești. [Pr.: -bi-er] – Ngr. barbéris (<it.).

bărbiér (-bi-er) s. m., pl. bărbiéri

bărbiér s. m. (sil. -bi-er), pl. bărbiéri

BĂRBIÉR s. v. frizer.

BĂRBIÉR s.m. Frizer. [< it. barbieri].

BĂRBIÉR s. n. frizer. (< it. barbiere)

bărbiér (bărbiéri), s. m. – Frizer. – Mr. barber, birber, megl. birber. It. barbiere, probabil prin intermediul ngr. μπαρμπέρις (sec. XVII). Cf. tc. berber (› mr., megl. birber), bg. berberin. – Der. bărbiereasă, s. f. (nevastă de bărbier); bărbieresc, adj. (de bărbier); bărbieri, vb. (a rade barba; în arg., a minți, a scorni brașoave); bărbierie, s. f. (frizerie; în arg., brașoavă, minciună).

BĂRBIÉR ~i m. Persoană specializată în bărbierit, tuns și ondulat părul; frizer. [Sil. -bi-er] /<ngr. barbéris

bărbier m. cel ce taie sau rade barba, cel ce tunde părul. [It. BARBIERE, printr’un intermediar grec modern].

bărbier-bașa m. odinioară, întâiul bărbier al Domnului care rădea pe Vodă, pe beizadele și pe noul boierit: când se căftănia vreun boier, se ducea bărbier-bașa de-l rădea cu bricele cele de mărgean AL. [Formă românizată din arhaicul berber bașa = turc. BERBER BAȘY].

bărbiér m. (it. barbiere, de unde și ngr. barbéris; fr. barbier). Cel ce rade barba și tunde păru. Fig. Mare lăudăros, mare palavragiŭ. – Barb. coafor saŭ frizer.

BĂRBIER s. frizer.

BĂRBIER subst. 1. Bărbier (Sd XXI); Bărbiĭar, „medic” 1747 (Paș). 2. Bărberu (Olt).