Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru bănănăire

bănănăí vtr [At: GORJAN, H. II, 63/3 / Pzi: ~iesc, -nanăi / E: fo, cf bălălăi, bălăbăni] 1-2 (Reg) A bălăbăni (1-2).
bănănăíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: bănănăi] 1-6 (Reg) Bălăbănire (1-6).
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Formație onomatopeică.
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc (bănắnăi), vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. – Formație onomatopeică.
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc și bănănăi, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unele părți ale corpului) A se mișca într-o parte și într-alta, a se clătina, a se legăna; a se bălăbăni. Mînile îi bănănăiau în toate părțile. DELAVRANCEA, H. T. 167. Se clătina pe picioare, capul îi bănănăia pe umeri, brațele-i curgeau moi și grele de-a lungul trupului. VLAHUȚĂ, O. A. 160. Capul îi bănănăia într-o parte și într-alta de parcă își rupsese junghetura. ISPIRESCU, L. 106.
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și într-alta; a se clătina; a se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Onomatopee.
bănănăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 să bănănăiáscă
bănănăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bănănăiáscă
BĂNĂNĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.
bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).
bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.
bănănăĭésc V. bălălăĭesc.
bănănăi vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.

bănănăire definitie

bănănăire dex

Intrare: bănănăi
bănănăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bănănăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: bănănăire
bănănăire