bănănăí vtr [At: GORJAN, H. II, 63/3 / Pzi: ~iesc, -nanăi / E: fo, cf bălălăi, bălăbăni] 1-2 (Reg) A bălăbăni (1-2).

bănănăíre sf [At: DA / Pl: ~ri / E: bănănăi] 1-6 (Reg) Bălăbănire (1-6).

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Formație onomatopeică.

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc (bănắnăi), vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. – Formație onomatopeică.

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc și bănănăi, vb. IV. Intranz. (Mai ales despre unele părți ale corpului) A se mișca într-o parte și într-alta, a se clătina, a se legăna; a se bălăbăni. Mînile îi bănănăiau în toate părțile. DELAVRANCEA, H. T. 167. Se clătina pe picioare, capul îi bănănăia pe umeri, brațele-i curgeau moi și grele de-a lungul trupului. VLAHUȚĂ, O. A. 160. Capul îi bănănăia într-o parte și într-alta de parcă își rupsese junghetura. ISPIRESCU, L. 106.

BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și într-alta; a se clătina; a se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Onomatopee.

bănănăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 să bănănăiáscă

bănănăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bănănăiáscă

BĂNĂNĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.

bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).

bălălăĭésc (est) și bănănăĭésc (vest) v. intr. (var. din bădădăiesc. V. dănănăĭesc, pălălăĭesc). Fam. Mă clatin fiind atîrnat orĭ slăbit de beție, de boală ș.a.: niște cĭobote bălălăĭaŭ în vînt la ușa ciobotăriĭ, lunganuluĭ îi bălăbăĭaŭ mînile cînd mergea, bețivu bălălăĭa în mers.

bănănăĭésc V. bălălăĭesc.

bănănăi vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.