băltoacă definitie

17 definiții pentru băltoacă

băltoácă sf [At: DDRF / V: -toagă, -toc, -tog sn / Pl: ~ace / E: baltă + -oacă] 1-3 Baltă (1) mică, murdară și mocirloasă Si: (reg) bălăștioagă, băltac1, băltig. 4-5 (Adunătură sau) scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. 6 Baltă (17).
băltoágă sf vz băltoacă
BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] – Baltă + suf. – oacă.
BĂLTOÁGĂ s. f. v. băltoacă.
BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă mică, murdară și mocirloasă; bălăștioagă, băltac; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid vărsat pe jos; baltă. [Var.: băltoágă s. f.] – Baltă + suf. -oacă.
BĂLTOÁGĂ s. f. v. băltoacă.
BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă (mare) cu apă murdară, stătută și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. Băltoacele țișneau în pînze galbene de apă sclipitoare sub roțile de cauciuc. DUMITRIU, B. F. 34. Plină de glod... Ca o rață bălăcită în băltoacă. BENIUC, V. 140. Băltoacele din curte erau zvîntate. PAS, L. I 73. Îmboldit de camarazi pe la spate, recrutul, bătînd trei pași, trînti piciorul în mijlocul unei băltoace care ne umplu de apă pe cîteșitrei. BRĂESCU, V. A. 153. ♦ Cantitate mare de apă, de sînge, de vin etc. vărsată pe jos. V. lăcăraie, apăraie. Privind cu înaintare cum se scaldă soarele într-o băltoacă de păcură, [copilul] și-a spus povestea pînă la capăt, ascultînd-o singur. GALAN, Z. R. 307. Popa rămase uitat într-o băltoacă de sînge-nchegat. BENIUC, V. 157. – Variantă: băltoágă (SADOVEANU, O. III 447) s. f.
BĂLTOÁGĂ s. f. v. băltoacă.
BĂLTOÁCĂ, băltoace, s. f. Baltă cu apă murdară și mocirloasă; adunătură sau scursură de apă de ploaie prin gropile drumurilor. ♦ Cantitate mare de lichid vărsată pe jos. [Var.: băltoágă s. f.] – Din baltă + suf. -oacă.
BĂLTOÁGĂ s. f. v. băltoacă.
băltoácă s. f., g.-d. art. băltoácei; pl. băltoáce
băltoácă s. f., g.-d. art. băltoácei; pl. băltoáce
BĂLTOÁCĂ s. 1. v. mlaștină. 2. (prin Ban.) bară. (O ~ drept în mijlocul drumului.) 3. v. apăraie.
BĂLTOÁCĂ ~ce f. 1) Baltă mică, cu apă stătută și mocirloasă. 2) Adunătură de apă (de ploaie) murdară, formată prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, vărsată pe jos. [G.-D. băltoacei] /baltă + suf. ~oacă
băltoacă f. baltă mică și adâncă.
băltoácă și -oágă (oa diftong), f. pl., e. Baltă mică: o băltoagă de apă de ploaĭe pe drum, de sînge.
BĂLTOA s. l. (GEOGR.) mlaștină, mocirlă, smîrc, (rar) băltac, (pop.) rovină, (înv. și reg.) băltiș, (reg.) bahnă, băhniș, bulhac, mlacă, mlașniță, molastină, rît, tălbăriță, tău, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bară, (prin Bucov.) bălăștioagă, (prin Mold.) bîlc, (Transilv. și Mold.) mărghilă, (Mold., Bucov. și Transilv.) ploștină, (înv.) batac, băltină, paludă, piștelniță. (O ~ plină de stuf.) 2. (prin Ban.) bară. (O ~ drept în mijlocul drumului.) 3. apăraie, apărie, baltă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Ce ~ ai făcut pe jos!)

băltoacă dex

Intrare: băltoacă
băltoacă substantiv feminin
băltoagă