băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel1 a, bală, bea2 sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4. sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bălí vr [At: DENSUSIANU, Ț. H. 308 / Pzi: -lesc / E: băl + -i] (Reg) A se decolora.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bắlă, pl. bắle

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

bălí (-ésc, -ít), vb. – A fura, a șterpeli. Origine necunoscută. Termen de arg.; pare de origine țigănească (cf. Juilland).

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.