bălțătură definitie

13 definiții pentru bălțătură

bălțătúră sf [At: DAME, T. / Pl: ~ri / E: bălțat + -ură] 1 Pată de altă culoare la animalele bălțate (2). 2 (Rar) Amestecătură fără pricepere și fără artă de diverse culori care nu se armonizează. 3-4 Obiect colorat (țipător sau) cu culori multe și neasortate. 5 (Prt) Pată (pe haină) care bate la ochi. 6 (Îvr) Un fel de pete albe pe piele. 7 (Bot; reg) Unguraș (Marrubium vulgare).
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. (Pop.) Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. – Bălțat + suf. -ură.
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. – Bălțat + suf. -ură.
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Obiect colorat fără gust, cu culori multe și neasortate, încărcat. ♦ Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. – Din bălțat + suf. -ură.
bălțătúră (pop.) s. f., g.-d. art. bălțătúrii; pl. bălțătúri
bălțătúră s. f., g.-d. art. bălțătúrii; pl. bălțătúri
BĂLȚĂTÚRĂ s. împestrițătură, pestrițătură, tărcătură.
BĂLȚĂTÚRĂ s. v. voronic.
BĂLȚĂTÚRĂ ~i f. 1) Pată sau dungă de altă culoare (de obicei mai deschisă) pe care o au unele animale pe corp. 2) Obiect bălțat. /bălțat + suf. ~ură
bălțătură f. 1. lucru bălțat: bălțătura cea de vacă; 2. fig. amestecătură confuză (de colori pe o materie).
bălțătúră f. pl. ĭ. Lucru bălțat: hainele luĭ îs o bălțătură.
bălțătu s. v. VORONIC.
BĂLȚĂTU s. împestrițătură, pestrițătură, tărcătură.

bălțătură dex

Intrare: bălțătură
bălțătură substantiv feminin