bălăngănire definitie

2 intrări

18 definiții pentru bălăngănire

bălăncăníre sf vz bălăngănire
bălăngăíre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: bălăngăi] 1-6 (Reg) Bălăbănire (1-6).
bălăngăní [At: JIPESCU, O. 154 / V: (reg) -ncă-, -ăncări, -ări / Pzi: ~nesc / E: balang + -ăni] 1 vt (D. un clopot, o balangă) A suna (tare) Si: (reg) a băngăni (1). 2 vt (Reg) A trage clopotul neregulat în dungă Si: (reg) a băngăni (2). 3-4 A (se) bălăbăni (1-2). 5 vr (D. obiecte care atârnă) A se legăna.
bălăngăníre sf [At: DA ms / V: (reg) -lăncă-, -ăncări, -ări- / Pl: ~ri / E: bălăngăni] 1-2 Producere a unui sunet puternic (de clopot) de balangă Si: bălăngănit1 (1-2) (reg) băngănire (1-2). 3 Tragerea neregulată a clopotului în dungă. 4-9 Bălăbănire (1-6). 10 Legănare.
BĂLĂNGĂNÍ, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre clopote, bălăngi; la pers. 3) A suna (tare). 2. Refl. și tranz. A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăni.
BĂLĂNGĂNÍ, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot, o balangă; la pers. 3) A suna (tare). 2. Refl. și tranz. A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăni.
BĂLĂNGĂNI, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot mare, o balanga) A suna (tare). Clopotul bălăngănește. 2. Refl. A se legăna, a se clătina, a se bălăbăni. Capul [calului]... atîrna în jos, bălăngănindu-se greu și încet, ca o ciutură mare și hodorogită. PREDA, I. 130. Prez. ind. pers. 3 și: bălăngăne (PAS, Z. I 43).
BĂLĂNGĂNÍ, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot, o balangă) A suna (tare). 2. Refl. A se bălăbăni (1). – Din balang.
bălăngăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănésc, imperf. 3 sg. bălăngăneá; conj. prez. 3 să bălăngăneáscă
bălăngăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănésc, imperf. 3 sg. bălăngăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăngăneáscă
BĂLĂNGĂNÍ vb. a suna, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.)
BĂLĂNGĂNÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.
A BĂLĂNGĂNÍ mă ~ésc intranz. (despre clopote) A suna tare; a scoate sunete stridente. /balang + suf. ~ăni
A SE BĂLĂNGĂNÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se și poticnindu-se; a se bălăbăni. /balang + suf. ~ăni
bălăngănésc și -cănésc v. intr. (ung. bólogatni, a moțăi, bolyongni, barangolni, a hoinărĭ; dölöngeni, dulöngeni, a bălălăi; ballagni, a merge în bobote; rut. balámkati, a bălălăi. V. balangă și dăngănesc). Sun mereŭ (vorbind de clopote marĭ, și de tălăngĭ). V. tr. Nu maĭ bălăngănițĭ clopotu la capu meŭ! V. refl. Mă bălălăĭesc și sun mereŭ: un ceaun se bălăngănea în coada căruțeĭ. Și tălăngănesc și -cănesc.
BĂLĂNGĂNI vb. a suna, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.)
bălăngăni vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.
a i se bălăngăni expr. a-i fi indiferent, a nu da importanță

bălăngănire dex

Intrare: bălăngăni
bălăngăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bălăngănire
bălăngănire
bălăncănire substantiv feminin