bălăngăit definitie

18 definiții pentru bălăngăit

bălăngăí vtr [At: ȘEZ. VIII, 121 / Pzi: -esc / E: balang + -ăi] 1-2 (Reg) A (se) bălăbăni (1-2) (în jocul de-a clopotul).
bălăngăít2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: bălăngăni] Bălăbănit2.
bălăngăít1 sn [At: DELAVRANCEA, ap. HEM 3005 / Pl: ~uri / E: bălăngăi] (Rar) 1-6 Bălăbănit1 (1-6).
BĂLĂNGĂÍ, bălăngăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăi.
BĂLĂNGĂÍT s. n. (Reg.) Faptul de a (se) bălăngăi. – V. bălăngăi.
BĂLĂNGĂÍ, bălăngăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăi.
BĂLĂNGĂÍT s. n. Faptul de a (se) bălăngăi. – V. bălăngăi.
BĂLĂNGĂÍ, bălăngăiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A bălăngăni. Toți îl apucă [pe băiat] de păr și-l bălăngăiesc. ȘEZ. VIII 121.
BĂLĂNGĂÍT s. n. (Rar) Acțiunea de a bălăngăi și rezultatul ei. Îl privi pînă îl pierdu din ochi într-un nor de praf și într-un bălăngăit depărtat de clopote. DELAVRANCEA, T. 155. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune, cu bălăngăitul lor depărtat. DELAVRANCEA, T. 259.
BĂLĂNGĂÍ, bălăngăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bălăbăni (1). – Din balang.
BĂLĂNGĂÍT s. n. Faptul de a bălăngăi.
bălăngăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngăiésc, imperf. 3 sg. bălăngăiá; conj. prez. 3 să bălăngăiáscă
bălăngăít (reg.) s. n.
bălăngăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngăiésc, imperf. 3 sg. bălăngăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăngăiáscă
bălăngăít s. n.
BĂLĂNGĂÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.
bălăngăi vb. v. BĂLĂBĂNI. CLĂTINA. LEGĂNA.
a i se bălăngi expr. a-i fi indiferent, a nu da importanță.

bălăngăit dex

Intrare: bălăngăi
bălăngăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bălăngăit
bălăngăit substantiv neutru