bălăncănit definitie

13 definiții pentru bălăncănit

bălăncăní v vz bălăngăni
bălăncănít2, ~ă a vz bălăngănit2
bălăncănít1 sn vz bălăngănit1
bălăngănít1 sn [At: LUNGEANU, ap. CADE / V: -ncă-1, -lâncărit1, -ărit / Pl: ~uri / E: bălăngăni] 1-3 Bălăngănire (1-3). 4-5 Sunetul produs de (clopot sau de) balangă 6-11 Bălăbănire (1-6). 12 Legănare.
bălăngănít2, ~ă a [At: MDA ms / V: -ncă-1, -ncărit1, -ărit1 / Pl: ~iți, ~e / E: bălăngăni] 1-2 Care produce un sunet puternic (de clopot sau) de balangă Si: bălăngănitor (1-2). 3 Care trage neregulat clopotul în dungă Si: bălăngănitor (3). 4 Bălăbănit2. 5 Legănat2.
BĂLĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a (se) bălăngăni; sunetul clopotului (de la biserică). – V. bălăngăni.
BĂLĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a (se) bălăngăni; sunetul clopotului (de la biserică). – V. bălăngăni.
BĂLĂNGĂNÍT s. n. Sunetul clopotului (de la biserică). Bălăngănitul clopotelor.
BĂLĂNGĂNÍT s. n. Faptul de a se bălăngăni; sunetul clopotului (de la biserică).
bălăngănít s. n.
bălăngănít s. n.
bălăncănì v. a suna (vorbind de clopote).
bălăngănésc și -cănésc v. intr. (ung. bólogatni, a moțăi, bolyongni, barangolni, a hoinărĭ; dölöngeni, dulöngeni, a bălălăi; ballagni, a merge în bobote; rut. balámkati, a bălălăi. V. balangă și dăngănesc). Sun mereŭ (vorbind de clopote marĭ, și de tălăngĭ). V. tr. Nu maĭ bălăngănițĭ clopotu la capu meŭ! V. refl. Mă bălălăĭesc și sun mereŭ: un ceaun se bălăngănea în coada căruțeĭ. Și tălăngănesc și -cănesc.

bălăncănit dex

Intrare: bălăngănit
bălăngănit substantiv neutru
bălăncănit adjectiv
Intrare: bălăncănit
bălăncănit adjectiv
Intrare: bălăncăni
bălăncăni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb