bălăncănire definitie

12 definiții pentru bălăncănire

bălăncăní v vz bălăngăni
bălăncăníre sf vz bălăngănire
bălăngăíre sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: bălăngăi] 1-6 (Reg) Bălăbănire (1-6).
bălăngăníre sf [At: DA ms / V: (reg) -lăncă-, -ăncări, -ări- / Pl: ~ri / E: bălăngăni] 1-2 Producere a unui sunet puternic (de clopot) de balangă Si: bălăngănit1 (1-2) (reg) băngănire (1-2). 3 Tragerea neregulată a clopotului în dungă. 4-9 Bălăbănire (1-6). 10 Legănare.
BĂLĂNGĂNÍ, bălăngănesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre un clopot, o balangă; la pers. 3) A suna (tare). 2. Refl. și tranz. A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăni.
bălăngăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăngănésc, imperf. 3 sg. bălăngăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăngăneáscă
BĂLĂNGĂNÍ vb. a suna, (reg.) a tălăncăni, a tălăngi. (~ clopotul de la vite.)
BĂLĂNGĂNÍ vb. v. bălăbăni, clătina, legăna.
A BĂLĂNGĂNÍ mă ~ésc intranz. (despre clopote) A suna tare; a scoate sunete stridente. /balang + suf. ~ăni
A SE BĂLĂNGĂNÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se și poticnindu-se; a se bălăbăni. /balang + suf. ~ăni
bălăncănì v. a suna (vorbind de clopote).
bălăngănésc și -cănésc v. intr. (ung. bólogatni, a moțăi, bolyongni, barangolni, a hoinărĭ; dölöngeni, dulöngeni, a bălălăi; ballagni, a merge în bobote; rut. balámkati, a bălălăi. V. balangă și dăngănesc). Sun mereŭ (vorbind de clopote marĭ, și de tălăngĭ). V. tr. Nu maĭ bălăngănițĭ clopotu la capu meŭ! V. refl. Mă bălălăĭesc și sun mereŭ: un ceaun se bălăngănea în coada căruțeĭ. Și tălăngănesc și -cănesc.

bălăncănire dex

Intrare: bălăncăni
bălăncăni conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: bălăngănire
bălăngănire
bălăncănire substantiv feminin
Intrare: bălăncănire
bălăncănire substantiv feminin