bălăiel definitie

9 definiții pentru bălăiel

bălăiél, -iá [At: ALECSANDRI, T. 898 / P: ~lă-iel / V: -ăel / Pl: ~iei, ~e / E: bălai + -el] 1 a (Rar) Bălăior (2). 2 sm Animal plăvan.
BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. (Rar) Bălăior. – Bălai + suf. -el.
BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Bălai + suf. -el.
BĂLĂIÉL, bălăieli, adj. m. (Rar) Bălăior. ♦ (Substantivat). Epitet dat unui animal bălan. Vai, săracu bălaiei! Mult era el frumușel! Cum l-o pîrlit pe spinare Și mi l-o pus în frigare, De strigă în gura mare: Coviț, coviț, rău mă doare. ALECSANDRI, T. 898.
BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Din bălai + suf. -el.
bălăiél (rar) adj. m., pl. bălăiéi; f. bălăícă, pl. bălăiéle
bălăiél adj. m., pl. bălăiéli; f. sg. bălăícă, pl. bălăiéle
BĂLĂIÉL adj. bălăior, bălănel, bălănuț, (rar) bălauc. (Om ~.)
BĂLĂIEL adj. bălăior, bălănel, bălănuț, (rar) bălăuc. (Om ~.)

bălăiel dex

Intrare: bălăiel
bălăiel