bălăceálă sf [At: PAMFILE, J. I, 58 / Pl: ~celi / E: bălăci + -eală] Zbenguială (mai mult joacă) în apă (la scăldat) Si: bălăcire (1), bălăcit1, (rar) bălăcitură.

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Joacă, zbenguială prin apă (la scăldat). – Bălăci + suf. -eală.

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Joacă, zbenguială prin apă (la scăldat). – Bălăci + suf. -eală.

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Mișcare, joc cu mîinile și cu picioarele prin apă la scăldat. Bălăceala e bucuria copiilor.

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Mișcare, joc cu mâinile și cu picioarele prin apă (la scăldat). – Din bălăci + suf. -eală.

bălăceálă s. f., g.-d. art. bălăcélii; pl. bălăcéli

bălăceálă s. f., g.-d. art. bălăcélii; pl. bălăcéli

BĂLĂCEÁLĂ s. (reg.) știobâlcăială, știobâlcăit, (prin Munt.) tâlbâcâială, tâlbâcâit. (~ prin apă.)

BĂLĂCEALĂ s. (reg.) știobîlcăială, știobîlcăit, (prin Munt.) tîlbîcîială, tîlbîcîit. (~ prin apă.)

bălăceală, bălăceli s. f. vorbărie fără sens