bălăcăríe sf [At: LB / Pl: ~ii / E: bălăcări + -ie] (Reg) Vorbă de ocară, trivială Si: (îrg) bălăcăritură.

BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (Înv.) Vorbă injurioasă, trivială. – Bălăcări + suf. -ie.

BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (Reg.) Vorbă injurioasă, trivială. – Bălăcări + suf. -ie.

BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (Reg.) Vorbă urâtă, murdară. – Din bălăcări + suf. -ie.

bălăcăríe (înv.) s. f., art. bălăcăría, g.-d. art. bălăcăríei; pl. bălăcăríi, art. bălăcăríile

bălăcăríe s. f., art. bălăcăría, g.-d. art. bălăcăríei; pl. bălăcăríi, art. bălăcăríile