Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru bălăcări

bălăcărí2 vr [At: MACEDONSKI, O. III, 110 / Pzi: ~resc / E: nct] (Rar) A se bălăci (1).
bălăcări1 vtr [At: LB / Pzi: ~resc / E: srb balakati] 1-2 A (se) vorbi de rău. 3-4 (Pfm) A (se) certa. 5 (Reg) A spune trivialități Si: a bălăcători.
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. sb. balakati.
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati.
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A se bălăci. Niște rațe leșești... bălăcăreau și măcăneau. MACEDONSKI, O. III 110. 2. Refl. (Regional) A se certa, a se înjura, a se batjocori; a rosti cuvinte triviale.
BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A se bălăci. 2. Refl. Fig. (Reg.) A se certa, a se batjocori; a-și spune unul altuia cuvinte triviale. – Sb. balakati.
bălăcărí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcărésc, imperf. 3 sg. bălăcăreá; conj. prez. 3 să bălăcăreáscă
bălăcărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcărésc, imperf. 3 sg. bălăcăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăcăreáscă
A SE BĂLĂCĂRÍ mă ~ésc intranz. pop. (despre persoane) A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul); a se certa; a se gâlcevi; a se sfădi. /<sb. balakati
bălăcări, bălăcăresc I. v. t. a adresa vorbe injurioase; a certa rău II. v. r. a se certa cu cineva adresându-și cuvinte injurioase

Bălăcări dex online | sinonim

Bălăcări definitie

Intrare: bălăcări
bălăcări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a