băjenár sm [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/9 / V: bej-, (reg) bejen- / Pl: ~i / E: băjeni + -ar] 1-6 Persoană care își părăsea, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din pricina (invaziilor dușmanului sau a) persecuțiilor politice ori a oprimării fiscale și care se reîntorcea după trecerea primejdiei. 7 (Rar) Emigrant. 10 Persoană reîntoarsă din bejenii (1-3). 11 (Reg) Om sărac lipit pământului.

bejănár sm vz băjenar

bejenár sm vz băjenar

BĂJENÁR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. [Var.: bejănár, bejenár s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

BEJĂNÁR s. m. v. băjenar.

BEJENÁR s. m. v. băjenar.

BĂJENÁR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [Var.: bejănár, bejenár s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

BEJĂNÁR s. m. v. băjenar.

BEJENÁR s. m. v. băjenar.

BĂJENÁR, băjenari, s. m. (Învechit și arhaizant) Fugar care (împreună cu alții) își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria, din pricina unei invazii dușmane, a persecuțiilor politice, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. V. emigrant. Auzi, să fugi la munte, ca băjenarii! D. ZAMFIRESCU, R. 26. (în forma bejenar) De cîte ori i-a văzut pe bejenarii Moldovei, revărsați în lunile de toamnă și de iarnă, nu mărturiseau unde se duc, de teamă să nu se îngrămădească prea mulți într-un loc, să nască prisos de brațe și să rămîie fără muncă. CĂLUGĂRU, O. P. 37. (În forma bejănar) Au rămas... bejănarii, pînă în ziua de azi, prăpădiți de vatra părintească. SADOVEANU, N. F. 29. Să fie vrun tîlhar... nu cred... a fi, poate, vrun bejănar care vra să intre argat la mine. ALECSANDRI, T. 607. Variante: bejenár, bejănár s. m.

BEJĂNÁR s. m. v. băjenar.

BEJENÁR s. m. v. băjenar.

BĂJENÁR, băjenari, s. m. (Înv. și arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [Var.: bejănár, bejenár s. m.] – Din băjeni + suf. -ar.

BEJĂNÁR s. m. v. băjenar.

BEJENÁR s. m. v. băjenar.

băjenár (înv.) s. m., pl. băjenári

băjenár s. m., pl. băjenári

BĂJENÁR s. v. fugar, pribeag, refugiat.

BĂJENÁR ~i m. înv. Persoană nevoită să se retragă undeva pentru a-și garanta securitatea; refugiat. /a băjeni + suf. ~ar

bejenar m. fugar, emigrant: un bejenar vrea să intre argat la mine AL. [Slav. BEJANŬ, fugar].

bejenár (est) și bă- (vest) m. (d. bejenie. Și sîrb. bježunar). Vechĭ. Fugar pribeag, emigrant, refugiat. În est pop. bejă-.

băjenar s. v. FUGAR. PRIBEAG. REFUGIAT.