băjenărit definitie

2 intrări

30 definiții pentru băjenărit

băjenărí vi [At: NEGRUZZI, S. I, 217 / V: băjin-, (rar) bejin-, (înv) beji-, (reg) bejăn- / Pzi: ~resc / E: băjenar + -i] 1-3 (Îrg; d. oameni sau colectivități umane) A-și părăsi, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau a) persecuției politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) a se băjeni (1-3). 4 (Rar) A emigra.
băjenărít1 sn [At: NEGRUZZI, S. I, 119 / V: (rar) bejin-, (înv) bej-, (reg) bejăn- / E: bejenări] 1-3 (Înv) Băjenie (1-3). 4 (Rar) Emigrare. 5-8 Băjenărie1 (5-8).
bejănărít sn vz băjenărit
BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.
BĂJENĂRÍT s. n. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănărít s. n.] – V. băjenări.
BEJĂNĂRÍ vb. IV v. băjenări.
BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.
BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.
BĂJENĂRÍT s. n. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănărít s. n.] – V. băjenări.
BEJĂNĂRÍ vb. IV v. băjenări.
BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.
BĂJENĂRÍ, băjenîresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și arhaizant) A băjeni. Vezi, d-aia nu s-a mai pomenit d-atunci să fie oameni cu șederea pe locurile acestea! Au băjenărit toți rumînii de spaimă [pe vremea Chiajnei]. ODOBESCU, S. I 163. (în forma bejănări) După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni... Iașul se pustii. Orîșeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217. – Variantă: bejănări vb. IV.
BĂJENĂRÍT1 s. n. (Învechit și arhaizant) Băjenie. (Atestat în forma bejănărit) Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia, Hroiot, aflînd pustii sate, a-nțelege nu putea Care poate fi pricina acelui bejănărit. NEGRUZZI, S. I 119. – Variantă: bejănărít s. n.
BĂJENĂRÍT2, -Ă, băjenăriți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Care fugea, pribegea, părăsindu-și casa, ținutul, țara, din cauza unei invazii dușmane, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; refugiat, pribeag. Țărani băjenăriți.
BEJĂNĂRÍ vb. IV v. băjenări.
BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.
BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv. și arh.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.
BĂJENĂRÍT s. n. (Înv. și arh.) Băjenie. [Var.: bejănărit s. n.] – V. băjenări.
BEJĂNĂRÍ vb. IV. v. băjenări.
BEJĂNĂRÍT s. n. v. băjenărit.
băjenărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenărésc, imperf. 3 sg. băjenăreá; conj. prez. 3 să băjenăreáscă
băjenărít (înv.) s. n.
băjenărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenărésc, imperf. 3 sg. băjenăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. băjenăreáscă
băjenărít s. n.
BĂJENĂRÍ vb. v. fugi, pribegi, refugia.
BĂJENĂRÍT s. v. fugă, pribegie, refugiu.
bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.
bejenărít (est) și băjenărít (vest) n., pl. urĭ (d. bejenăresc). Vechĭ. Bejenie, bejenărire. – În est. pop. bejă-.
băjenări vb. v. FUGI. PRIBEGI. REFUGIA.
băjenărit s. v. FUGĂ. PRIBEGIE. REFUGIU.

băjenărit dex

Intrare: băjenări
băjenări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bejănări verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: bă-je-nă-ri
Intrare: băjenărit
bejănărit substantiv neutru
  • silabisire: be-jă-nă-rit
băjenărit substantiv neutru