băiețícă2 sms [At: GHICA, S. 283 / P: bă-ie- / E: băiat + -ică] (Reg; dov) 1-2 (Șhp) Băiețel (1-2). 3 (Dpr) Băiețel (3).

băiețícă1 sf [At: MARIAN, NA. 348 / P: bă-ie- / V: băe- / Pl: ~țele / E: băiată + -ică] 1-2 (Reg; șhp) Băiețea (1-2).

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Reg.; la voc.) Diminutiv al lui băiat. – Băiat + suf. -ică.

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Reg.; la voc.) Diminutiv al lui băiat. – Băiat + suf. -ică.

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Mold., întrebuințat la vocativ, mai ales ironic, chiar și’ cînd se adresează unui bătrîn) Diminutiv al lui băiat. Nu, măi băiețică, măi... Trebuie să demonstrăm... că a vrut să fugă de sub escortă. CAMILAR. N. I 181. Na și ție, băiețică, zicea unui bătrîn bondoc, vărsîndu-i iarbă în corn și alice în basma. GHICA, S. 283.

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Reg.; la vocativ) Diminutiv al lui băiat.

băiețícă (rar) s. m.

băiețícă s. m.

băĭețícă f., pl. țele (d. băĭată). Fam. Fetișoară.