Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru băiețandru

băiețándru sm [At: GORJAN, H. I, 126/5 / V: (reg) băe-, băicăian- / Pl: ~ri / E: băiat + -andru] 1-2 (Șhp) Băiat (10) isteț.
BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat măricel. – Băiat + suf. -andru.
BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat măricel. – Băiat + suf. -andru.
BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. (Cu nuanță afectivă) Băiat mai măricel (trupește sau ca vîrstă). V. copilandru, flăcău, fecior, flăcăiandru. Un băiețandru împungea din cînd în cînd boii... cu capătul bățului. DUMITRIU, B. F. 98. Au văzut un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel care se ducea ca vîntul. ISPIRESCU, L. 161.
BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat mai măricel. – Din băiat + suf. -andru.
băiețándru s. m., art. băiețándrul; pl. băiețándri, art. băiețándrii
băiețándru s. m., art. băiețándrul; pl. băiețándri, art. băiețándrii
BĂIEȚÁNDRU s. băietan, copilandru, flăcăiandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țingău.
băiețandru m. băiat până la douăzeci de ani.
băĭetán și băĭețándru m. Băĭat de 16-20 anĭ.
BĂIEȚANDRU s. băietan, copilandru, flăcăiandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țîngău. (Un ~ de vreo 12 ani.)

Băiețandru dex online | sinonim

Băiețandru definitie

Intrare: băiețandru
băiețandru substantiv masculin