băiețáș sm [At: OLLĂNESCU, H. O. 141 / P: bă-ie- / V: (reg) -ițaș, băe- / Pl: ~i / E: băiat + -aș] 1-2 (Șhp) Băiețel (1-2). 3 (Dpr) Băiețel (3). 4 (Pop) Băiețel (4).

BĂIEȚÁȘ, băiețași, s. m. Băiețel. – Băiat + suf. -aș.

BĂIEȚÁȘ, băiețași, s. m. Băiețel. – Băiat + suf. -aș.

BĂIEȚÁȘ, băiețași, s. m. Băiețel. își aminti că a văzut-o în tovărășia băiețașului modest și sîrguincios, plecat la învățătură. C. PETRESCU, A. 446. Un băiețaș. frumos, ca de doisprezece ani, îmbrăcat foarte curat țărănește, ne ieși înainte și ne întrebă ce poftim. HOGAȘ, DR. 245. După ce alese un săbioi... un buzdugan năprasnic, voi să plece. – Plătește întii, băiețaș, și apoi să pleci. ISPIRESCU, L. 137. Spune-mi, spune-mi, băiețaș, Unde-i drumul la oraș? TEODORESCU, P. P. 489.

BĂIEȚÁȘ, băiețași, s. m. Băiețel. – Din băiat + suf. -aș.

băiețáș s. m., pl. băiețáși

băiețáș s. m., pl. băiețáși

BĂIEȚÁȘ s. v. băiețel.

BĂIEȚAȘ s. băiețel, copilaș, (reg.) codănel, (Mold.) țică, (fam.) pici, puști.

băiețaș de cartier expr. adolescent cu comportament antisocial.