băiátă sf [At: BĂRAC, T. 8 / P: bă-ia- / Pl: (înv) -te, -iete / E: băia1] (Reg) Fetiță.

BĂIÁTĂ, băiete, s. f. (Reg.) Fată; fetiță. – Din băiat.

BĂIÁTĂ, băiete, s. f. (Reg.) Fată; fetiță. – Din băiat.

BĂIÁTĂ, băiete, s. f. (Transilv.) Fată, copilă (mică), fetiță. Ghițule, drăguțule, Răsări-ți-ar numele Prin toate grădinile, Să răsară florile, Să le strîngă fetele, Fetele, nevestele, Mai cu drag băietele. BIBICESCU, P. P. 32.

BĂIÁTĂ, băiete, s. f. (Reg.) Fată; fetiță. – Din băiat.

băiátă (reg.) s. f., g.-d. art. băiétei; băiéte

băiátă s. f., pl. băiéte

BĂIÁTĂ s. v. copilă, fetișcană, fetiță.

băiat m. 1. copil de parte bărbătească; 2. om tânăr (când vorbește altul mai în vârstă): bun băiat; 3. slugă de prăvălie, ucenic, argat. [Participiu dela băia, a îmbăia: lit. copil îmbăiat].

băĭátă f., pl. ĭate și ĭete (d. băiat). Trans. ș.a. Fată.

băiată s. v. COPILĂ. FETIȘCANĂ. FETIȚĂ.

BĂIÁT, -Ă, băiați, -te, adj. v. BĂIA. – [Sinonime, DAR]