băițuit definitie

2 intrări

16 definiții pentru băițuit

băițui vt [At: DA ms / Pzi: ~esc / E: baiț + -ui] A acoperi suprafața unui corp cu baiț.
băițuít2, ~ă a [At: MDENC / P: băi-țu-it / Pl: ~iți, ~e / E: băițui] Care a fost acoperit cu baiț.
băițuít1 sn [At: Nom. MIN. 345 / P: băi-țu-it / Pl: ~uri / E: băițui] Băițuire.
BĂIȚUÍ, băițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui corp cu baiț. – Baiț + suf. -ui.
BĂIȚUÍT s. n. Acțiunea de a băițui. – V. băițui.
BĂIȚUÍ, băițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui corp cu baiț. – Baiț + suf. -ui.
BĂIȚUÍT s. n. Acțiunea de a băițui. – V. băițui.
BĂIȚUÍ, băițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui corp cu baiț, a da, a colora (lemnul sau alt material) cu baiț. – Pronunțat: băi-țu-.
BĂIȚUÍT s. n. Acțiunea de a băițui. Băițuitul bibliotecii. Etajeră băițuită.
BĂIȚUÍ, băițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui corp cu baiț. [Pr.: băi-] – Din baiț.
BĂIȚUÍT s. n. Acțiunea de a băițui. [Pr.: băi-]
băițuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băițuiésc, imperf. 3 sg. băițuiá; conj. prez. 3 să băițuiáscă
băițuít s. n.
băițuí vb. (sil. băi-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băițuíesc, imperf. 3 sg. băițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. băițuiáscă
băițuít s. n. (sil. băi-)
A BĂIȚUÍ ~iésc tranz. (suprafața unor obiecte) A acoperi cu un strat de baiț. [Sil. băi-ți-i] /baiț + suf. ~ui

băițuit dex

Intrare: băițui
băițui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: băițuit
băițuit substantiv neutru adjectiv
  • silabisire: băi-