bădíe sm [At: DUNĂREANU, CH., 147 / V: băd- / Pl: ~ii / E: bade + -ie] 1-14 (Șhp) Bădică (1-14).

BĂDÍE s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

BĂDÍE, bădii, s. m. (Pop.; mai ales la voc.) Bădiță. – Bade + suf. -ie.

BĂDÍE s. m. (Mold., Bucov.) Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate sau unei persoane mai în vîrstă; bade, nene. Pamfile să lăsă pe scaun. [Soru-sa] i-aduse mîncarea în farfurie, dar el sta cu ochii în jos și nu spunea nimic. – Ce nu mănînci, bădie? DUNĂREANU, CH. 147. Mănîncă, bădie, și mata, să vezi ce bunu-i! HOGAȘ, M. N. 18.

BĂDÍE, bădii, s. m. (Pop.) Bădiță. – Din bade + suf. -ie.

bădíe (pop.) s. m., art. bădía, g.-d. art. bădíei/lui bădía

bădíe s. m., art. bădía, g.-d. art. lui bădía/bădíei; pl. bădíi

bădía m. gen. al luĭ, voc. bădie (d. badea). Mold. nord. Epitet respectuos adresat în popor de fratele mai mic celuĭ maĭ mare orĭ un copil unuĭ flăcăŭ. – În sud bîdia. V. nenea.