bădiță definitie

20 definiții pentru bădiță

bădíță sm [At: HEM 2866 / V: -iț / Pl: ~ți / E: bade + -iță] 1-14 (Șhp) Bădică (1- 14).
bíță1 i [At: CHEST. V, 76/45 / E: nct] (Pop) Cuvânt cu care se strigă după oi.
bíță2 sm vz bădiță
BĂDÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: bíță s. m.] – Bade + suf.-iță.
BÍȚĂ s. m. v. bădiță.
BĂDÍȚĂ s. m. (Pop.) Diminutiv al lui bade; bădie, bădică, bădișor, bădițel. [Var.: bíță s. m.] – Bade + suf.-iță.
BÍȚĂ s. m. v. bădiță.
BĂDÍȚĂ s. m. (Familiar, Mold., Bucov., Transilv.) I. Diminutiv al lui bade. 1. v. bade (1). Iar dumneata, bădiță Haralambie, vii la noi ca din întîmplare. SADOVEANU, N. F. 176. Ș-apoi să fi văzut pe neobositul părinte, cum umbla prin sat din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic. CREANGĂ, A. 2. Copiliță, stăi să beu, Răcori-te-ar dumnezeu! – Ba, bădiță, ba, nu vreu, Că mă tem de dragul meu! ALECSANDRI, P. P. 5. 2. v. bade (2). Măi bădiță, omule, Sîmăna-ți-aș numele Prin toate grădinele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ♦ Iubit, ibovnic, drăguț. Cîte cară cu povară. Toate suie și coboară, Numai carul bădiții Șede-n dealul Bistriții. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 127. II. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene. Scoase două cărți poștale. Erau scrisori de la Ana Roșea, sora lui «bădița Neonil», cum îl numea ea în cărțile poștale. SADOVEANU, P. M. 38. Și ajungînd în sat, se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. – Bine v-am găsit, bădiță! – Bine-ai venit, frate Dănilă! CREANGĂ, P. 44. Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare: l-auzi, bădiță! Doamne, cum sînt unii de năpăstuiesc omul chiar pe sfînta dreptate! CREANGĂ, A. 59. – Formă gramaticală: pl. (neobișnuit, I 2) bădiți (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 277). – Variantă: bădíț (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 278) s. m.
BĂDÍȚĂ s. m. (Pop.) 1. Diminutiv al lui bade. 2. Termen de respect cu care cineva se adresează unui frate mai mare; nene.
BÍȚĂ s. m. (Reg.) Bădiță. – Prescurtare din bădiță.
bădíță (pop.) s. m., art. bădíța, g.-d. art. lui bădíța/bădíței
bădíță s. m., g.-d. art. lui bădíța/bădíței
BĂDÍȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.
BĂDÍȚĂ m. (diminutiv de la bade) 1) Termen de adresare, la țară, pentru un frate mai mare. 2) Termen dezmierdător (de adresare) pentru bărbatul iubit. /bade + suf. ~iță
bădiță m. nume ce țăranca îl dă iubitului ei [V. bade].
bădíța V. bădica.
BĂDIȚĂ s. (pop.) bădică, bădișor, (reg.) bădicuță, bădieș, bădilucă, bădițel, bădițică, bădiuc, bădiuliță, bădiuluț.
biță, bițe, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni, 1936; Precup, 1926; Latiș, 1993). – Posibil der. din albiță (< alb) sau din biț „suviță de lână”.
biță, (biliță, bdiliță), adj. – (ref. la oi) Cu lâna albă, fără nicio pată de altă culoare (Georgeoni 1936; Precup 1926; Latiș 1993). – Posibil din albiță.
biță, biți s. n. agent de circulație.

bădiță dex

Intrare: bădiță
bădiță
biță