bădădăire definitie

19 definiții pentru bădădăire

bădădăí vi [At: CREANGĂ, A. 142 / V: bâdâdâi / Pzi: ~dădăi și -iesc / E: ns cf mg bódologni] (Mol) 1 A hoinări. 2 A spune vorbe fără rost.
bădădăíre sf [At: MDA / V: -dui-, bădădâi~ / Pl: ~ri / E: bădădăi] (Mol) 1 Hoinărire. 2 Vorbire fără rost Si: (Mol) bădădăit1 (2).
bădăduí vi [At: I. CR. II, 134 / Pzi: ~esc / E: bădădăi css] (Mol) 1 A hoinări. 2 A bădădăi (2).
BĂDĂDĂÍ, bădădăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, de colo-colo. [Var.: bădăduí vb. IV] – Probabil formație onomatopeică.
BĂDĂDUÍ vb. IV v. bădădăi.
BĂDĂDĂÍ, bădădăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, de colo-colo. [Var.: bădăduí vb. IV] – Probabil formație onomatopeică.
BĂDĂDUÍ vb. IV v. bădădăi.
BĂDĂDĂÍ, bădădăiesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A umbla fără scop, de ici-colo, în neștire. V. hoinări. Și de-atunci, ca mai ba să-l vadă cineva bădădăind pe ulițile Iașilor. CREANGĂ, A. 142. – Variantă: bădădui (CREANGĂ, P. 302) vb. IV.
BĂDĂDUÍ vb. IV v. bădădăi.
BĂDĂDĂÍ, bădădăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla fără rost, de colo-colo. [Var.: bădăduí vb. IV]
BĂDĂDUÍ vb. IV. v. bădădăi.
bădădăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bădădăiésc, imperf. 3 sg. bădădăiá; conj. prez. 3 să bădădăiáscă
bădădăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bădădăiésc imperf. 3 sg. bădădăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bădădăiáscă
BĂDĂDĂÍ vb. v. hoinări, pribegi, rătăci, vagabonda.
bădădăí (-ăésc, -ít), vb. – A umbla fără rost, de colo-colo; a chefui. Formație expresivă, bazată pe imitarea sonoră a mișcării prin intermediul ritmului ternar bă-dă-dă. Corespunde creațiilor expresive bă-lă-lă și bă-nă-nă. Aparțin celei de a doua: bălălăi, vb. (a bălăbăni, a legăna); bălălăială, s. f. (bălăbăneală); bălălău, adv. (atîrnînd). Se bazează pe acestă ultimă asociere sonoră: bănănăi, vb. (a bălăbăni, a legăna); bănănăială, s. f. (bălăbăneală). Cea de a doua consonanță a produs și bălăbăni, vb. (a balansa, a legăna; a face eforturi, a se strădui) și bălăbăneală, s. f. (mișcare înceată), der. normal, care echivalează al treilea termen cu primul, ca în bîldîbîc, și pe care Cihac încearcă inutil să-l explice prin rut. valandati; în alternanța sa consonantică este posibil să fi intervenit și tc. balaban „mare” › sb., bg. balaban, care nu figurează în rom. decît ca nume de familie destul de comun. În sfîrșit, aceluiași ritm ternar îi aparține bălăngăni, bălăngăi, vb. (a bate clopotele), balang(a), interj. (bang!, dang!), formații în care imaginea vizuală a mișcării limbii clopotului se asociază cu creația onomatopeică (cf. balang și sp. talán). Totuși, Scriban preferă să-l explice pe bădădăi prin mag. bodológni „a hoinări”, pe bălăngăni prin mag. bólogatni, și pe bălăbăni prin mag. belebolundúlni „a se speti, a munci din greu”. Pentru caracterul expresiv al acestor formații, cf. Graur, BL, IV, 91-97; Iordan, BF, II, 184.
A BĂDĂDĂÍ ~iésc intranz. pop. A umbla fără rost; a hoinări. /Onomat.
bădădăì v. Mold. a umbla într’o doară: umblă bădădăind ca un nebun CR. [Onomatopee].
bădădăĭésc v. intr. (rudă cu ung. bódologni și bódorogni, a horhăĭ, a rătăci. V. bălălăĭesc). Nord. Umblu în bobote, rătăcesc: a umble bădădăind pin oraș.
bădădăi vb. v. HOINĂRI. PRIBEGI. RĂTĂCI. VAGABONDA.

bădădăire dex

Intrare: bădădăi
bădădăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bădădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bădădăire
bădădăire