băț [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 87 / Pl: bețe și (înv) ~uri / E: nct] 1 sn Bucată de lemn lungă și subțire (tăiată dintr-o ramură dreaptă de copac) cu diverse întrebuințări. 2 sn (Pfm; îe) A pune (cuiva) bețe în roate A face (cuiva) dificultăți spre a zădărnici o acțiune, un plan. 3 sn (Reg; pop; îe) A da (ca câinele) prin – A fi foarte insistent. 4 sn (Reg; îae) A fi foarte obraznic. 5 sn (Reg; îe) A rămâne cu traista-n – A sărăci. 6 sn (Pop; îe) A-și lua traista-n – A porni la drum. 7 a (Reg; îe) A feșteli -ul A se face de râs. 8 sn (Reg; îe) A pipăi vorba cu -ul A căuta ceartă. 9 av (Pfm) Drept și rigid. 10 sm (Îlav) De-a -ul Pus pe ceartă. 11 sn (Pex) Lovitură dată cu bățul (1). 12 sn (Pan) Axul umbrelei. 13 sn Vergea la vatalele războiului de țesut. 14 sn Pana de răsucit a ferăstrăului de mână.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură dată cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. – Et. nec.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, tăiată de obicei dintr-o ramură de copac și avînd diverse întrebuințări. V. bîtă. Ședea ghemuit pe scara vagonului, cu un băț strîns subsuoară. DUMITRIU, N. 6. Iată vine-un sol de pace c-o năframî-n vîrf de băț. EMINESCU, O. I 146. Ajunge un băț la un car dă oale. BUDAI-DELEANU, Ț. 395. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, a pune piedici, pentru a zădărnici o acțiune sau un plan. A vorbi (sau a răspunde) de-a bățul = a vorbi (sau a răspunde) în răspăr, făcînd pe sfătosul. Numai cantonierul le răspundea de-a bățul, făcîndu-i să rîdă mereu. POPA, V. 105. A da (ca Cîinele) prin băț = a fi din cale-afară de îndrăzneț, impertinent și necumpătat. Iedul cel mare și cu cel mijlociu dau prin băț de obraznici ce erau. CREANGĂ, P. 19. A-și lua traista în băț = a porni la drum. Moșneagul... își ia traista în băț și face cum i-a zis baba. CREANGĂ, P. 74. A rămîne cu traista-n băț = a sărăci, a ajunge la sapă de lemn. ◊ (În comparații și metafore) Domnule! zice ea stăpănindu-se și stînd băț înaintea lui. EMINESCU, N. 90. Purtau... frac cafeniu deschis... cravată liliachie și guler scrobit băț. GHICA, S. 259. ♦ Băț de chibrit = chibrit. Irina bîjbîi cu mîna pe brîul hornei și dădu peste vreo două bețe de chibrituri. BUJOR, S. 106. Nici (sau măcar) un băț de chibrit = nimic. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul. 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea a diferite unelte, mașini etc. Bățul ițelor. Bețele tobei.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire având diverse întrebuințări. ◊ Băț de chibrit = chibrit. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți, pentru a zădărnici o acțiune, un plan. A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de îndrazneț, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum. ♦ (Adverbial) Drept, țeapăn. Stă băț în fața lui. 2. Fig. Lovitură sau bătaie cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor.

băț s. n., pl. béțe

băț s. n., pl. béțe

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~ul.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ul undiței.) 3. adv. v. țeapăn.

BĂȚ s. v. spetează.

băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț).

BĂȚ béțe n. 1) Bucată de lemn lungă și subțire (cu diferite întrebuințări). * A pune (cuiva) bețe în roate a crea greutăți pentru a zădărnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A rămâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitură dată cu asemenea bucată de lemn. /Orig. nec.

băț n. baston; a pune cuiva bețe în roată, a-i pune piedici. [Singular abstras din bețe: primitiv *băt (cf. bâtă)].

băț n., pl. bețe (cp. cu bîtă și cu ung. bot, băț, dacă nu maĭ degrabă cu lat. vitium, care, dacă s’ar fi păstrat, ar fi dat băț. P. înț., cp. cu flagel). Baston, bucată de lemn cam ca un baston saŭ ca o vărguță saŭ și maĭ mică: un băț de chibrit. Lovitură de băț: a trage cuĭva un băț.

băț s. v. SPETEAZĂ.

BĂȚ s., adv. 1. s. nuia, vargă, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 2. s. coadă, nuia, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 3. adv. bățos, drept, rigid, țeapăn. (Stă ~.)

BĂȚ. Subst. Băț, bețișor (dim.), bețigaș; bîtă, botă (reg.), palcă (reg.), paliță (reg.), baston, bastonaș (dim ), cîrjă, toiag, toiegel (dim.), ciomag, ciomăgel (dim.), dîrjală (reg.), ceatlău (reg.), moacă (pop.), macău (reg.), bold, strămurare (înv. și pop.), strămurăriță (înv. și pop.); măciucă, măciucuță (dim.), bîzdoacă (reg.), toroipan (reg. și fam.), toropală (reg.), baltag, băltăgel (dim.), ghioagă, buzdugan, stîlpan (rar), topuz. Alpenștoc. Retevei, scurtătură, verdete (reg.). Vargă, vărguță (dim.), vărguliță, vergea, vergeluță (dim.), vergelușă, vergel, nuia, nuielușă (dim.), nuieluță, fuscel, joardă, jordie, jordiță (dim.). Bătător, mîtcă (reg.), brighidău (reg.), îmblăciu; prăjină; făcăleț, melesteu (reg.), mestecău (reg.). Vb. A da (a bate, a arde) cu bățul, a îmboldi, a ciomăgi (fam.), a îmblăti (fig.), a toroipăni (reg.), a buzdugăni (rar). V. armă, bătaie.

băț în expresii ca a fi băț, a se ține băț (Udrescu, s.v. băț), nu avem substantivul băț, ci o „deraiere” pentru bine (vezi articolul meu citat aici mai sus, p. 12, și reprodus în Scrieri de iei și de azi, p. 161 și urm.).

de băț v. fecioreasca (1).

băț, bețe, s.n. – Nuia, vergea. – Et. nec. (DEX, MDA).

ARGUMENTUM BACULINUM (lat.) argumentul bățului – Dreptul roman admitea, pentru dovedirea proprietății, atingerea cu bățul a unui lucru. Ironic, indică utilizarea forței drept argument suprem.

BĂȚ subst. 1. Bățul, (Vlah PB); – G. (Sur. 2. Bățea, moșnean (16 B VI 135); Bățâni s., mold. (Sd XXI). 3. Bețea și Bețești s. (Ștef); Beța băn. din Crașova (AO III 481) și s. 4. Cf. Băținac, R (IO 73).

a avea un băț în cur expr. (vulg.) a avea mersul țeapăn

a da prin băț expr. (pop.) a fi foarte obraznic.

a pune bețe în roate (cuiva) expr. a(-i) face (cuiva) greutăți; a sabota planurile cuiva.

a rămâne cu traista-n băț / cu fundul gol expr. a sărăci, a scăpăta.

a se lua în bețe / în coarne (cu cineva) expr. a se certa foarte tare

a sta băț expr. a fi țeapăn.

a-i intra bețele în cur / în fund expr. (vulg. – d. femei) a fi foarte slabă, a avea picioare subțiri.

a-și lua traista-n băț expr. a pleca, a porni la drum.

băț, bățe, s. n. 1. toc; stilou. 2. condamnare penală. 3. (adol.) o mie de lei. 3. semnătură.

la o aruncătură / azvârlitură de băț / piatră (de ceva) expr. aproape, nu departe (de ceva).

rahat în ploaie / pe băț expr. 1. lucru de calitate inferioară. 2. persoană insignifiantă.