bâzói2 [At: MARIAN, INS. 217 / V: (Ban) -oniu sn / Pl: ~ism, -oaie sn / E: bâz + -oi] 1 sm (Ent; Ban) Viespe. 2 sn (Reg) Parte a cimpoiului ce produce bâzâiala specifică instrumentului. 3 sn (Pop) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instmmente muzicale. 4 sn (Reg; îe) A ține cuiva -ul A cânta basul. 5 sn (îae; fig) A aproba pe cineva. 6 sn (Îae; fig) A imita pe cineva.

bâzoí1 av vz bârzoi

BÂZÓI2, bâzoi, s. m. Viespe. – Formație onomatopeică.

BÂZÓI1, bâzoaie, s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

BÂZÓI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

BÂZÓI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unui instrument muzical. – Din bâz + suf. -oi.

bâzói1 (viespe) s. m., pl. bâzói, art. bâzóii

bâzói2 (pop.) (coardă la instrumente muzicale) s. n., pl. bâzoáie

bâzói (viespe) s. m., pl. bâzói, art. bâzóii

bâzói (partea cimpoiului) s. n., pl. bâzoáie

bâzoiu n. 1. bâzăit, sbârnăitură; 2. sunetul de bas al cobzei: una în coarda subțire începu a cânta, altul bâzoiul ținea PANN. [V. bâz!].

bîzói n., pl. oaĭe (d. bîz). Dîrloĭ, basu cimpoiuluĭ, fluĭeru care scoate bîzîiala lui caracteristică cu nota fundamentală re). A ține bîzoĭu, a ținea isonu (hangu), fig., a secunda, a imita, a aproba. Bîrzoi.

bâzoi v. cimpoi.