bâtcă definitie

7 definiții pentru bâtcă

bấtcă1 sf [At: (a. 1800) DOC., ap. IORGA, S. D. VI, 9 / Pl: ~tce / E: cf mg botkó, bötk, bötök „măciulie”] 1 (Mol; Buc) Munte mai mic. 2 (Pre) Vârf al unui deal. 3 Loc arid de soare. 4 Pădure.
bấtcă2 sf vz batcă
BÎ́TCĂ, bîtci, s. f. (Mold., Bucov.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pămînt pe loc drept și cu pădure pe ea; măgură. Moș Anania al nostru... păzea de lungă vreme bîtcile cele bătrîne, despre care pușcașul Damian știa atîtea istorii. SADOVEANU, O. V 446.
BẤTCĂ, bâtci, s. f. (Reg.) Înălțime pe coasta unui munte; ridicătură de pământ împădurită; măgură.
bîtcă (bấtci), s. f. – Coastă, povîrniș. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puțin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndește la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.
2) bî́tcă f., pl. ĭ (cp. cu botcă). Est. Tivdă (bostan) uscată de ținut făină. (V. covătaĭe). Prinzătoare de păsărĭ făcută dintr’un coș.
1) bî́tcă f., pl. ĭ (gep. *bütika, dim. înrudit cu germanicu butta-, de unde și fr. butte, deal. Dic. 181). Est. Pisc izolat maĭ mic decît runcu.

bâtcă dex

Intrare: bâtcă
bâtcă