bântuitor definitie

8 definiții pentru bântuitor

bântuitor, ~oare smf a [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 3215 / P: ~tu-i- / Pl: ~i, ~oare / E: bântui + -tor] 1-2 (Persoană) care bântuie (1).
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [Pr.: -tu-i-] – Bântui + suf. -tor.
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [Pr.: -tu-i-] – Bântui + suf. -tor.
BÎNTUITÓR, -OÁRE, bîntuitori, -oare, adj. Care bîntuie. – Pronunțat: -tu-i-.
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. – Din bântui + suf. -(i)tor.
bântuitór (-tu-i-) adj. m., pl. bântuitóri; f. sg. și pl. bântuitoáre
bântuitór adj. m., pl. bântuitóri; f. sg. și pl. bântuitoáre
bântuitor m. cel ce bântue sau vatămă moralicește.

bântuitor dex

Intrare: bântuitor
bântuitor adjectiv