bâltâcâi [At: SANDU-ALDEA, U. P. 37 / Pzi: ~tâcâi[1] și ~esc / E: bâltâc + (ă) -i] (Reg) 1 vi A face „bâltâc” (cu picioarele) în apă. 2 vr (D. lichidul dintr-un vas) A se clătina plescăind. corectată

BÎLTÎCÎÍ, bîltîcîi și bîltîcîiesc, vb. IV. Intranz. A cădea pe neașteptate (cu picioarele) în apă, a face bîldîbîc. Caii au bîltîcîit întîi cu picioarele de dinainte, apoi cu cele de dinapoi; gheața pîrîi... și sania scăpătă în apă, și cai și fugari s-au dus pe supt gheață. SANDU-ALDEA, U. P. 37.

BÂLTÂCÂÍ, bâltấcâi, vb. IV. Intranz. A cădea pe neașteptate în apă. – Din bâltâc.

bâltâcâí (a ~) vb., ind. prez. 3 bâltấcâie, imperf. 3 sg. bâltâcâiá; conj. prez. 3 să bâltấcâie

bâltâcâí vb., ind. prez. 1 sg. bâltâcâi, 3 sg. și pl. bâltâcâie, imperf. 3 sg. bâltâcâiá

BÂLTÂCÂÍ2, bâltấcâi, vb. IV. A ple(o)scăi, lovind suprafața unui lichid. (din bâltâc)

bîltî́cîĭ, a -í v. intr. (d. bîltîc și rudă cu vsl. bultati, rus. bultyhátĭ și boltátĭ, a bîltîcîi. V. bîldîbîc, hîltîcîĭ și heltĭugă). Fam. Se zice despre zgomotu apeĭ cînd cade ceva greŭ în ĭa și face bîldîbîc orĭ despre picĭoare cînd calcă pin apă și fac bîltîc. Clatin un lichid în vasu luĭ (hîltîcîĭ). V. refl. Apa se bîltîcîĭe în butoĭ.